Cristalele eterice


Majoritatea oamenilor când aud cuvântul “Cristal” se gândesc la formaţiunile minerale cristaline de pe Pământ. Dar acestea nu sunt singurele cristale. Evident, există astfel de formaţiuni şi pe alte planete, însă noţiunea de “Cristal” poate fi aplicată şi în alte situaţii. De fapt CRISTALUL este un concept care ascunde în spatele lui o adevărată comoară. Cristale se gasesc şi în planurile subtile, care este de fapt adevărata lor origine, cristalele fizice fiind doar manifestări de o vibraţie mai joasă a matricilor eterice cristaline.

Nuclee de energie pură, Eter sau Akasha, se formează şi se unesc dupa anumiţi algoritmi conţinuţi în geometria sacră (numită şi “Arhitectura Universală”), stand la însăşi baza structurii Universului. Dacă e să privim astfel lucrurile, toate fiinţele din Univers au la bază o formă cristalină de un anumit fel, o formă perfect armonioasă prin care energia Principiului Divin Suprem se manifestă în infinit de multe feluri.

După forma pe care o iau aceste aranjamente de nuclee eterice, rezultă diferite efecte. Apoi efectele sunt determinate şi de frecvenţa acestor nuclee de energie, căci cu cât variază frecvenţa, cu atât energia rezultată preia alte forme, afectând alte nivele de vibraţie. Un astfel de exemplu îl pot da în cazul stelelor fizice a căror vibraţie, ca şi megafiinţe, diferă în funcţie de structura lor cristalină, care la rândul ei se modelează după Spiritul lor.  De multe ori se spune că ceea ce observăm noi ca fiind cristale sunt nişte fiinţe. Da, sunt. Dar nu în felul în care este un animal sau o plantă. Trebuie înţeles ce procese au loc de fapt în interiorul unui cristal, pentru a înţelege de ce este o fiinţă, mai ales pentru că aceste procese a loc la o rată mult mai lentă decât în cazul celorlalte regnuri pământene. Nu se poate spune că are conştiinţă, dar totuşi există o energie anume în spatele lor care le face să se manifeste într-un anumit fel (şi aici mă refer atât fizic cât şi din punct de vedere energetic).

Aceste structuri pot exista şi fără un corespondent fizic. Să luăm exemplul unor cristale din vechea Atlantida. Tehnicienii (şi nu numai) de pe vremea aceea au folosit astfel de cristale eterice cu o mult mai largă utilitate decât cele fizice. Să nu uităm faptul că vechii atlanţi posedau o clarvedere foarte puternică, permiţându-le astfel să vadă obiectele eterice precum le vedeau pe cele fizice. Aceste cristale eterice au fost modelate de cele mai multe ori din energiile subtile ale altor cristale mult mai mari aduse din părţi îndepărtate ale Galaxiei. Modelarea lor era realizată prin intermediul “organelor” eterice ale tehnicienilor care lucrau cu ele. Aceştia cunoşteau ce formă dă un anumit camp vibraţional şi cum poate fi configurat, utilizat şi, la nevoie, transformat (ca să nu spun “distrus”, căci nu ar fi corect) un cristal în funcţie de energiile implicate. Probabil că aţi întâlnit în unele scrieri despre cristale artificiale construite de Atlanţi sau de fiinţe de origine Lyriană, Pleiadeană ş.a.m.d.
Acestea nu sunt cu nimic mai prejos de cele “naturale”, pentru că în procesul construirii lor au fost implicate aceleaşi forţe ca şi cele care dau naştere celor naturale.

Cum însă erau construite aceste cristale mai exact ? Pentru  început era alcătuită partea subtilă a cristalului, din punct de vedere mental. Mai precis, tehnicienii nu-şi doreau ca acel cristal să prindă formă, ci chiar îl simţeau deja creat, el existând deja în mentalul lor în toate aspectele sale.

După ce era configurat cum se dorea, se cobora frecvenţa acestui cristal eteric, plasat într-o masă de substanţă cristalină fără formă proprie sau amorfă (precum e apa într-un bazin), şi pe măsură ce vibraţia eterica scădea, substanţa cristalină lua forma, structura şi configuraţia cristalului eteric, păstrându-şi în acelaşi timp şi latura sa eterică. Aceasta este însă, doar una dintre metodele folosite în vechime pe Pământ pentru construcţia cristalelor.

Revenind la ideea de cristale cu conştiinţă, presupun că este nevoie de o clarificare. Pentru a putea înţelege acest concept mai uşor, trebuie să înţelegeţi natura Unitară a Universului. Ceea ce majoritatea oamenilor au uitat este acea lege străveche, exprimată în cele mai mari învăţături: Cu toţii suntem un Întreg. Ce înţelegem din asta ? Faptul că fiinţele noastre, ca şi oamenii şi tot ceea ce ne înconjoară, atât fizic cât şi subtil, reprezintă un Întreg. Nimic nu e separat de restul. Distanţele fizice sau de altă natură sunt doar iluzii. Nu că ele nu există, dar nu există în forma percepută de oameni, deoarece noi ne limităm doar la senzaţiile celor 5 simţuri. Conştiinţele noastre fizice sunt aparent separate între ele, dar dacă pătrundem mai Sus în vibraţie în fiinţele noastre, atingem un punct numit în unele culturi “Iluminare” sau “Înălţare”.

Este atingerea unei stări în care percepţia noastră nu se mai limitează la conştiinţa fizică, ci ajungem să simţim această Unificare, faptul că o energie Omniprezentă se manifestă în diferite forme şi vibraţii în întreg Universul. Această energie poate lua forma unei conştiinţe mai simple precum este cea a unei plante, sau o conştiinţă mai complexă precum este cea a unui animal, a unui om sau a unei fiinţe angelice. Dar fiecare are rolul său în Întreg, nimic nu e mai presus sau mai prejos decat celelalte.

Cristalele, forme de conştiinţă mai simple ca şi structură dar nicidecum mai puţin importante în Planul Divin , sunt cele mai simple forme de conştiinţă fizică, natura lor subtilă, cum ziceam mai sus, stă la baza construcţiei Universului, prin însăşi conceptul alcătuirii lor. Formele lor diferă în funcţie de energia pe care o au şi de rolul lor. Dacă în lumea fizică găsim un număr relativ limitat de cristale, în lumea eterică acest număr este cu mult, mult mai mare.

În lumea fizică, cea mai cunoscută specie de cristal este Cuarţul, care este un dioxid de siliciu, în forma sa pură. În funcţie de substanţele care îi mai intră în compoziţie înainte de cristalizare, în timpul cristalizării sau după cristalizare, acesta poate să fie de mai multe feluri: ametist, citrin, morion, cuarţ fumuriu, cuarţ roz, aventurin, etc. Fiecare are vibraţia lui specifică, şi în funcţie de aceasta, rolurile lor în utilizările energetice variază. De asemenea, nu doar compoziţia lor reflectă o diferenţă în modul de folosire şi vibraţia afectată/emisă, dar şi structura lor cristalografica.

Ce trebuie să ţinem minte despre aceste cristale eterice este că denumirea lor corectă ar fi “structuri eterice cristaline” pentru că, aşa cum am arătat, nu sunt cristale la propriu, aşa cum noi înţelegem acest termen. Cu cât conştiinţa noastră se înalţă în vibraţie, cu atât aceste noţiuni devin mult mai usor de înţeles şi de perceput, astfel devenind clară şi importanţa cunoaşterii şi utilizării lor de către toţi oamenii.




Niciun comentariu:

Un produs Blogger.