vineri, 28 mai 2010

Profetii despre viitor


Amerindienii nativi din triburile Hopi ce trăiesc în zilele noastre în partea de sud-vest a Stetelor Unite ale Americii, întotdeauna au avut o afinitate pentru descifrarea viitorului. La fel ca şi alte popoare străvechi, indienii Hopi s-au bazat pe legătura pe care şamanii triburilor le aveau cu celelalte lumi. De aici nu a mai fost decât un pas pentru că profeţii înspăimântătoare făcute de-a lungul timpului de către cei din triburile Hopi să-şi găsească locul în evoluţia umană.

Primele mărturii despre viitor din cadrul triburilor Hopi au fost culese de către etnologii americani încă de la începutul secolului XX. Interesul profețiilor Hopi a crescut odată cu trecerea timpului pentru că de fiecare dată se îndeplineau.

Profeţii împlinite

Profeţie: Pământurile pieilor roşii vor fi pângărite de căi de fier.
Împlinire: Profeţia se referă la primele trenuri care au invadat pământurile amerindiene.

Profeţie: Omul Alb va întinde fire de metal spre ceruri.
Împlinire: Acestea sunt primele linii de telegraf apărute tot în secolul XIX, pentru că mai târziu în secolul XX, liniile electrice să confirme din nou această profeţie.

Profeţie: Numeroase păsări de fier conduse de Omul Alb vor brazda cerurile.
Împlinire: Evident, este vorba de avioane şi elicoptere

Profeţie: Puterea încârligată, puterea Soarelui şi puterea roşie vor ameninţa insula Broaştei ţestoase.
Împlinire: Forma neregulă a continentului Nord American, văzută din spaţiu, seamănă cumva cu silueta unei broaşte ţestoase. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, SUA s-a confruntat cu Germania Nazistă, simbolizata de svastika (văzută de şamanii Hopi drept două beţe încârligate) şi Imperiul Japonez, simbolizat de soarele roşu (prezent pe steagul nipon). În anii Războiului Rece, America a rivalizat cu puterea roşie a fostei Uniuni Sovietice.


Profeţie: Milioane de bestii asemănătoare unor bizoni cu coarne foarte lungi vor cutreiera pământurile noastre.
Împlinire: Este vorba de milioanele de vaci din rasa texana ale căror coarne sunt disproporţionat de mari faţă de capetele lor. Aceste vaci trăiesc astăzi în ferme imense situate în preeriile unde, pe vremuri, hoinăreau milioane de bizoni.

Profeţie: Marile vor fi vopsite în negru, cu multe vietăţi moarte din cauza negrelii.
Împlinire: Această profeţie se referă la faptul că petele de petrol care s-au înregistrat pe diversele mari şi oceane au provocat foarte multe pagube.

Profeţie: Omul Alb va face o ciupercă de cenuşă care se va vedea de la mari depărtări. Pământul unde a apărut ciupercă va rămâne sterp şi otrăvitor pentru multe generaţii.
Împlinire: Această profeţie se referă la bombele atomice pe care americanii le-au aruncat asupra japonezilor.

Profeţie: Adeverirea acestor profeţii va fi un semn pentru înţelepţii Hopi. Un semn care le va spune să-şi întrerupă lungă tăcere şi să răspândească restul profeţiilor ascunse, pentru că marea purificare se apropie. Înţelepţii nostrii vor face cunoscut mesajul şi înţelepciunea în întreaga lume, pentru că oricine să fie avertizat.
Împlinire: Într-adevăr, în urmă cu peste 50 de ani, sfatul bătrânilor înţelepţi ai triburilor Hopi a hotărât că o parte din profeţii s-au îndeplinit. Prin urmare, au ieşit în lume pentru a avertiza despre cursul evenimentelor viitoare. Unul dintre ei, venerabilul Thomas Banyaca, a prezentat în premieră profeţiile la o televiziune americană şi a vorbit despre împlinirea lor chiar în prezidiul primei adunări a Naţiunilor Unite, în 1945.

Cum suna viitorul ?

Profeţie: Omul Alb va fura pietre de pe Lună. Acesta este un semn rău, care avertizează că am intrat în zilele de dinaintea Purificării.
Împlinire: Misiunea NASA Apollo 11 a aselenizat în urmă cu 40 de ani, echipajul luând sute de roci drept mostre pentru studiu, care au fost aduse pe Pământ.

Profeţie: Omul Alb va construi o casă permanentă în Cer. Acesta este ultimul semn înainte de Purificare.
Împlinire: În anii ‘80 ai secolului trecut, Uniunea Sovietică a construit staţia orbitală MIR. Astăzi aceasta nu mai există, dar locul ei a fost luat de modernă Staţie Internaţională Spaţială.

Cea mai importantă profetie a tribului Hopi este faptul că actuala civilizatie o să-şi găsească puritatea prin foc. Însă, profeția Apocalipsei, în viziunea celor din tribul Hopi, nu va pune capăt omenirii ci se vorbeste despre o schimbare totală, o purificare a oamenilor. Se poate presupune că un război nuclear sau încălzirea globală poate să pună capăt a tot ceea ce numim noi civilizație. Şamanii Hopi , aflaţi în transă, asociau imaginile văzute cu nimic altceva decât un foc atotputernic, deoarece acesta era singurul termen cunoscut la care puteau face referinţă. Există sute de profeţii apocaliptice ale altor tradiţii şi religii care susţin, de asemenea, aceasta tema care transpare pregnant din profeţiile bătrânilor Hopi.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | JCPenney Coupons