Desenele din lanuri, creaţii ale extraterestrilor?


Oricât au încercat oamenii de ştiinţă, amatorii de senzaţional sau pasionaţii de fenomene paranormale să ofere o explicaţie credibilă, apariţia „desenelor” în lanurile de grâu, porumb, orz, rapiţă, dar şi pe nisip ori pe gheaţă - agroglife, cum au fost numite- a rămas şi astăzi un mister nedezlegat. Mulţi le cred consecinţa unor farse, alţii invocă vârtejuri energetice ori tulburări ale câmpului magnetic şi nu puţini le consideră mesaje lăsate de extratereştri.

Ceea ce şochează la aceste „desene”, dincolo de caracterul lor complicat – uneori incluzând motive mayaşe sau scheme reproducând genomul uman!- este perfecţiunea contururilor şi a proporţiilor. Un savant confruntat cu un set de cercuri concentrice apărut peste noapte într-un lan din Barbury Castle, Marea Britanie, în iunie 2008, a fost uimit să descopere că acestea corespundeau perfect primelor 10 cifre din faimosul număr „pi” - 3.141592654, după cum nota ziarul „Telegraph”.

Şi alte agroglife, privite de la înălţime, surprind prin reprezentarea grafică în trei dimensiuni, cu numeroase simetrii şi detalii, fără urmă de intervenţie artificială. Aceste desene acoperind arii de zeci şi sute de metri pătraţi sunt realizate prin culcarea ordonată a unor porţiuni din lanurile de grâu, porumb, orz, rapiţă, fără ca tulpinile să fi fost rupte sau strivite. Spicele par astfel să fi fost puse la pământ nu printr-un procedeu mecanic, ci prin încălzirea din interior a tulpinii, care se înmoaie temporar pentru a se îndoi la orizontală uşor, fără a se rupe. Analiza microscopică a revelat existenţa unor particule sferice de material magnetic în spice, a căror densitate scade liniar de la centru spre marginea formaţiunii. Evident, ar fi imposibil ca toate aceste detalii să fie create prin intervenţie umană, deşi s-au găsit şi indivizi care să pretindă că ei au creat câteva agroglife, din amuzament.

De-a lungul şi de-a latul lumii, în decursul timpului, au fost raportate peste 10.000 cercuri în lanuri din 30 de ţări diferite, din Japonia până-n Uruguay. Fenomenul pare să se fi intensificat în ultimii ani sau, cel puţin, i s-a acordat o mai mare atenţie după ce şi filmul „Semne” (2002) cu Mel Gibson a contribuit la popularizare. Prima menţiune despre un cerc în lanuri apare în folclorul englez. Potrivit unui manuscris din 1678, „Diavolul secerător” din Hartfordshire, venit din cer sub forma unei lumini roşii, apărea într-o gravură construind o formă spiralată într-un lan de ovăz. Ulterior, cercurile din lanuri au fost semnalate sporadic în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Spre sfârşitul anilor ’80, fenomenul a luat proporţii şi forme din ce în ce mai complexe.

Printre explicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice vehiculate în legătură cu cercurile din lanuri este şi teoria vârtejurilor de plasmă, câmpuri turbionare de aer electrizat, luminos. Există şi secvenţe video care arată mici sfere de lumină albă strălucitoare în preajma agroglifelor. Câteva asemenea luminiţe au fost filmate ziua şi par să se deplaseze în mod raţional, nu haotic. Deny Clarke, din Marea Britanie, a fost martoră la o astfel de apariţie:„Două globuri de lumină au apărut deasupra câmpului şi lanurile s-au culcat la pământ în câteva secunde, ca şi cum ar fi fost apăsate de o energie uriaşă şi misterioasă. Apoi au apărut şi au dispărut alte două globuri de lumină”. Britanica pretinde că a auzit despre oameni bolnavi de cancer care s-au vindecat mergând prin cercurile din lanuri.”Cred că ele au un efect notabil asupra psihicului, pentru că dau un sentiment de pace interioară care continuă şi după întoarcerea acasă”, spune ea.

Foarte multe voci sugereaza in ultimul timp că avem de-a face de fapt cu creaţii extraterestre, lăsate pe Pământ cu un anume scop. “The Demon-Haunted World: Science as a Candle in the Dark” cartea aparuta in 1997 avandu-l ca autor pe Carl Sagan ia în calcul posibilitatea ca agroglifele să fie lucrarea OZN-urilor.  Mulţi se întreabă totuşi ce ar dori să ne comunice alienii prin asemenea desene şi dacă nu le-ar fi mai uşor să ne transmită mesaje mai puţin încifrate.

Sursa : www.independent-al.ro

Un comentariu:

Un produs Blogger.