Influenta planetelor asupra destinului - Sri Yukteswar


Va prezint mai jos, doar cateva fragmente edificatoare  cu privire la astrologie, aÅŸa cum este ea văzută in viziunea înÅ£eleptului Sri Yukteswar, citat de Paramahansa Yogananda în cartea sa "Autobiografia unui yoghin".

Legea gravitaţiei exista atât înainte cât şi după Newton. Cosmosul s-ar fi transformat în haos dacă legile lui nu ar opera decât cu condiţia să fie admise de către oameni.
Şarlatanii sunt cauza discreditării actuale a ştiinţei astrelor. Câmpul astrologiei este atât de vast, atât matematic cât şi filosofic, încât numai o fiinţă omniscientă l-ar putea îmbrăţişa în totalitate. Dacă cel superficial (ignorantul), incapabil să citească în harta cerului, nu vede acolo decât o mâzgălitură fără înţeles, nu înseamnă că înţeleptul trebuie să o considere astfel aprioric.
Legături invizibile, schimburi de influenţă există între toate obiectele creaţiei. Ritmul armonios al Universului este fondat pe reciprocitate. Omul, în învelişul lui carnal, trebuie să combată 2 grupe de forţe: mai întâi tumultul fiinţei sale, determinat de amestecul elementelor foc, pământ, aer, apa, eter; apoi forţele distructive ale naturii exterioare. Atât timp cât omul luptă cu efemeritatea sa, pământul şi cerul îl vor influenţa profund.
Astrologia studiază răspunsul omului la stimulii planetari. Aştrii înşişi nu sunt nici benefici nici malefici, limitându-se la a emite radiaţii pozitive sau negative. Ei nici nu-l ajuta nici nu-l lezează pe om, ci constituie pur şi simplu un canal prin care se manifestă rapoartele de echilibru între cauzele şi efectele ce au rezultat din acţiunile lui din trecut.


Un copil se naşte la ora si ziua în care influxurile cereşti sunt în armonie cu karma lui individuală. Astrograma lui este un portret provocator, relevă trecutul nealterat precum şi ceea ce este posibil să apară în viitor. Dar harta nativă nu poate fi interpretată corect decât de către oameni cu înţelepciune intuitivă şi aceştia sunt foarte puţini.
Mesajul înscris pe cer la naştere nu are scopul de a pune in evidenţa destinul - rezultatul acţiunilor, bune sau rele, făcute în trecut - ci de a trezi în om voinţa de a evada din închisoarea sa universală. Astfel se poate descătuşa de lanţurile pe care el însuşi şi le-a pus. Nimeni altcineva nu a declanşat seria de cauze care trebuie să se actualizeze progresiv in viaţa sa. Omul poate depăşi orice limitare, pe care el însuşi a creat-o prin acţiunile sale, deoarece el posedă resurse spirituale care nu sunt supuse presiunii planetelor.

Teama superstiţioasă de astrologie transformă omul în automat, în sclav al unui mecanism. Înţeleptul zădărniceşte influenţa planetelor, jurând credinţă nu creaţiei ci Creatorului. Cu cât fiinţa umană îşi dă seama de unitatea sa cu Spiritul, cu atât ea este mai puţin dominată de materie. Spiritul este veşnic liber si nemuritor; el nu poate cădea sub influenţa astrelor.

Omul este spirit ce controlează un corp fizic; când el îşi situează corect simţul său de identitate, lasă în spatele său constrângerea materiei. Cât timp rămâne în starea obişnuită de amnezie spirituală, va suporta lanţurile sclaviei faţă de legile subtile ale mediului înconjurător. Dumnezeu este Armonie; credinciosul care este armonios nu va face niciodată vreo acţiune greşită. Activitatea lui se va conforma în mod natural legilor astrologice. Ruga, meditaţia profundă îi vor permite să comunice cu Conştiinţa Divină şi nici o putere nu este superioară acestei protecţii.

"Numai după ce un călător a ajuns la destinaţie poate renunţa la hărţi; în cursul rătăcirii tale profită şi de cel mai mic ajutor. Înţelepţii antici au descoperit multe mijloace de a scurta durata exilului uman în sânul iluziei cosmice. În aparatul complicat al legilor karmice există angrenaje pe care înţelepciunea le ajustează cu abilitate.

Toate nenorocirile omului provin din faptul că el încalcă legile cosmice. Scripturile afirmă că omul trebuie să se supună legilor naturii în acelaşi timp nediscreditând omnipotenţa divină; el ar trebui să se roage astfel: "Doamne, mă încred în Tine, eu ştiu că poţi să mă ajuţi, si la rândul meu voi face tot ce pot mai bine pentru a repara răul pe care l-am făcut vreodată". O serie de mijloace - ruga, forţa voinţei, meditaţia yoghină, consultarea sfinţilor, utilizarea brăţărilor astrologice - permit îndulcirea sau anularea efectelor nefaste ale acţiunilor rele din trecut."

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.