Pestera lui Platon





Socrate: „AsemuieÅŸte firea noastră în privinÅ£a educaÅ£iei ÅŸi a lipsei de educaÅ£ie cu următoarea întâmplare: iată mai mulÅ£i oameni aflaÅ£i într-o încăpere subpământeană, ca într-o peÅŸteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de lungimea întregului peÅŸterii . ÃŽn această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele ÅŸi grumazurile legate, astfel încât trebuie să stea locului ÅŸi să privească într-o singură direcÅ£ie, fără să-ÅŸi poată roti capetele din pricina legăturilor. Lumina vine de sus ÅŸi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc ÅŸi oamenii legaÅ£i este un drum aÅŸezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aÅŸa cum este, să zicem, paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile”
Glaucon: „Văd”
……………………………………………………………………………………………………….

- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.
- Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!
- Sunt asemănători nouă. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?
- Cum ar putea vedea altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?
- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?
- Necesar.
- Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea ecou? Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva în afara umbrei ce le trece pe dinainte?
- Pe Zeus, nu cred!
- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.
- E cu totul obligatoriu.
……………………………………………………………………………………………………….


- Priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi vindecarea de lipsa lor de minte: atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit deodată să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre lumină, făcând el toate acestea ar resimţi tot felul de dureri. Iar din pricina strălucirii focului n-ar putea privi direct acele obiecte, ale căror umbre le văzuse mai înainte. Ce crezi că ar zice dacă cineva i-ar spune că ceea ce văzuse până atunci nu erau decât deşertăciuni, dar că acum se află mai aproape de ceea-ce-este şi că, întors către ceea-ce-este, vede mai conform cu adevărul? În plus, dacă arătându-i fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili prin întrebări să răspundă ce anume este lucrul respectiv, nu crezi că el s-ar putea afla în încurcătură şi că ar putea socoti că cele văzute mai înainte erau mai adevărate decât cele arătate acum?
- Ba da.



- Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăşi, nu crezi că l-ar durea ochii şi că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele locuri pe care poate să le vadă şi le-ar socoti pe acestea în fapt, mai sigure decât cele arătate?
- Chiar aÅŸa!
- Dar dacă cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta, ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul până ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi şi nu s-ar mânia că e tras? Iar când ar ieşi la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire, astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevărate?
- N-ar putea să le vadă, cel puţin pe moment.
- Cred că ar avea nevoie de obişnuinţă, dacă ar fi ca el să vadă lumea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor şi ale lucrurilor, apoi în sfârşit lucrurile în sine. În continuare i-ar fi mai uşor să privească în timpul nopţii ceea ce e pe cer şi cerul însuşi, privind deci lumina stelelor şi a lunii mai curând decât soarele şi lumina sa în timpul zilei.
- Cum de nu.
- În sfârşit el va privi soarele. Nu în apă, nici reflexiile sale în vreun alt loc străin, ci l-ar putea vedea şi contempla aşa cum este.
- Necesar.
- După aceasta, ar cugeta în legătură cu soarele, cum că acesta determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea vizibilă, fiind într-un fel răspunzător şi pentru imaginile acelea văzute de ei în peşteră .
- E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte etape.
- Atunci nu crezi că dacă omul acesta ÅŸi-ar aminti de prima sa locuinţă, de “înÅ£elepciunea” de acolo, ca ÅŸi de părtaÅŸii săi la lanÅ£uri, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalÅ£i i-ar fi milă?
- Cu totul.
………………………………………………………………………………………………………
- Iată dragă Glaucon imaginea care trebuie, în întregime pusă în legătură cu cele zise mai înainte: domeniul deschis vederii e asemănător cu locuinÅ£a-închisoare, lumina focului din ea – cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuÅŸul ÅŸi contemplarea lumii de sus ca reprezentând suiÅŸul sufletului către locul inteligibilului, ai înÅ£elege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun, de vreme ce aÅŸa ceva ai dorit să asculÅ£i. Dacă nădejdea aceasta e îndreptăţită, Zeul o ÅŸtie .
Opiniile mele însă acestea sunt, anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibilului chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.
- Sunt de aceeaşi părere, în felul în care pot.
………………………………………………………………………………………………………

- Dar dacă lumea ar avea minte şi-ar aminti că există două feluri de slăbire a vederii, provenind de la două feluri de pricini: o dată a celor ce vin de la lumină la întuneric, apoi a celor ce vin de la întuneric la lumină. Ar putea atunci gândi că acelaşi lucru se petrece şi cu sufletul, atunci când l-ar vedea tulburat şi incapabil să vadă ceva; n-ar trebui să râdă necugetat, ci s-ar cădea să cerceteze dacă nu cumva, venind sufletul de la o viaţă mai luminoasă, nu e pătruns de întuneric datorită neobişnuinţei; sau dacă, dimpotrivă, sosind de la mai multă neştiinţă înspre o viaţă mai luminoasă, nu s-a umplut de o mai mare strălucire. Astfel, pe cel dintâi l-ar socoti fericit pentru ceea ce i s-a întâmplat şi pentru ceea ce a trăit, în timp ce pe celălalt l-ar socoti vrednic de milă. Iar dacă totuşi ar voi să râdă de acesta din urmă, ar fi mai puţin ridicol să râdă de el, decât de cel care soseşte de sus, de la lumină.
- Foarte corect ceea ce spui.
………………………………………………………………………………………………………

- Este prin urmare, sarcina noastră, a celor ce durăm cetatea, să silim sufletele cele mai bune să ajungă la învăţătura pe care am numit-o mai înainte “supremă”, anume să vadă Binele ÅŸi să întreprindă acel urcuÅŸ, iar după ce, fiind sus, vor fi privit îndeajuns, să nu li se îngăduie ceea ce acum li se îngăduie.
- Ce anume?
- Să rămână pe loc şi să nu mai vrea să coboare îndărăt la acei oameni înlănţuiţi , nici să ia parte la greutăţile şi cinstirile lor, fie că sunt mai mult sau mai puţin vrednice.
- Dar nu le vom face o nedreptate şi nu îi vom lăsa să trăiască mai rău, când lor le este cu putinţă să trăiască mai bine?
- Iarăşi ai uitat prietene  că legea nu se sinchiseÅŸte ca o singură clasă să o ducă deosebit de bine în cetate, ci ea orânduieÅŸte ca în întreaga cetate să existe fericirea, punându-i în acord pe cetăţeni prin convingere ÅŸi constrângere, făcându-i să-ÅŸi facă parte unul altuia din folosul pe care fiecare poate să-l aducă obÅŸtii. Legea face să fie în cetate astfel de oameni, nu ca să-l lase pe fiecare să se îndrepte pe unde ar vrea, ci ca ea să-i folosească pentru a întări coeziunea cetăţii.




Extras din Republica lui Platon, Editura ÅžtiinÅ£ifică ÅŸi Enciclopedică, BucureÅŸti, 1986



3 comentarii:

  1. O adevarata revelatie la Platon, mi-am amintit cu drag, Mitul pesterii.
    Fascinant cum Platon a reusit sa ne prezinte lumea in pilda sa, intregul lumii noastre opace in fata adevarului, care... intr-adevar elibereaza.
    Frumoasa postare,
    Imbratisari.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceva ce rezonează cu peştera Platonică aici.

    http://mind-is-everything.blogspot.com/2011/05/mitul-lui-rob-dougan.html

    Mulţumim pentru postare Marina.

    RăspundețiȘtergere
  3. cred că lui platon trebuie să îi mulţumesc pentru începuturile lecturilor mele în domeniul ezoteric.
    aşa că memoria îmi produce o sincronicitatea interesantă, mi-am adus aminte cum în liceu am scris o lucrare la mişto pentru care am luat, culmea! o notă mare, nu pot reproduce exact conţinutul, dar ceea ce ţin foarte bine minte e că la un moement dat am făcur o paranteză în care am scris: vezi faza cu peştera! - era vorba de peştera lui platon.
    ideea societăţii perfecte a lui platon încă îmi place, sfatul bătrânilor (moşilor), copiii crescuţi de societate etc etc etc

    mulţumesc pentru valul de amintiri provocar şi subiectul care poate fi şi pentru alţii punct de pornire cum a fost pentru mine.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.