• Codul Omega
  • Codul Omega
  • Codul Omega
Codul Omega Codul Omega Codul Omega

duminică, iunie 25, 2017

Cele mai puternice 10 pietre semipretioase



Neinitiatii in ocult si ezoterism cred ca pietrele semipretioase sunt frumoase si atat. Este bine de stiut ca fiecare fragment dintr-o astfel de piatra poseda  energie si puterea de a ne echilibra fizic si psihic. Ele atrag, inmagazineaza si retin energia pozitiva din univers.
Fiecare piatra are zodia ei, puterea ei si un context in care isi face simtita energia la cote inalte. Reorienteaza energiile, le amplifica, si construiesc un scut de protectie in jurul persoanei care le poarta. Intr-un top al celor mai puternice si des folosite avem: aventurinul, jaspul rosu, agatul negru, carneolul, ochiul de tigru, hematitul, sodalitul, cristalul de stanca, cuartul roz si ametistul.

Aventurin – Piatra viziunii
Numele sugereaza calatorii spre taramuri indepartate si, intr-adevar, se pare ca aceasta piatra are darul sa isi transporte purtatorul spre situatii favorabile. Este piatra viziunii si a vizionarilor, dupa cum indica si culoarea ei verde pal. Verdele a fost dintotdeauna asociat cu energii de nestavilit, fie ca e vorba despre talazurile marii sau fortele naturii. Se spune ca aventurinul e cel mai bun talisman pentru jucatori si ca aduce prosperitate materiala celor care il poarta atunci cand au cu adevarat nevoie de intuitie si noroc.

Jasp rosu – Piatra echilibrului
E rosie ca sangele involburat al indragostitilor, iar legenda ei spune ca poate calma si cele mai intempestive energii. Atunci cand porti jasp rosu, nicio situatie, oricat de tensionata, nu-si mai poate manifesta intreg tumultul asupra ta. Poti regasi echilibru si liniste in cele mai grele momente. Mai mult, chiar – se spune ca e benefica pentru cei aflati in cautarea unui drum propriu si a independentei.

Agat negru – Piatra protectiei
In epoca antica, in care calatoriile erau mult mai anevoioase si pline de peripetii, iar modalitatile de transport mai nesigure decat in zilele noastre, cei care porneau la drum se insoteau de un pandantiv de agat negru. Se spune ca energia acestei pietre genereaza siguranta, confort fizic, psihic si mental din primul moment in care intra in contact cu cel care o poarta. Actioneaza ca o pavaza nevazuta si de nedistrus, indiferent de drumul pe care il alegeti.

Carneol (Cornalina) – Piatra pasiunii
Simtiti ca sunteti secat(a) de energie? V-au disparut ca prin minune tonusul, energia, pofta si cheful de viata? Cornalina viu colorata are proprietati care va pot ajuta. Atunci cand situatiile par fara iesire, iar dvs. nu mai aveti forta sa luptati pentru a iesi cu bine din ele, piatra pasiunii va poate reda energia, va poate face sa va redescoperiti determinarea si va scoate invingator in orice lupta, fie ea cu cei din jur sau cu dvs. insiva.

Ochi de tigru – Piatra puterii personale
Din cele mai stravechi timpuri, oamenii si-au dorit sa poata vedea si intelege mai mult. Cei doi ochi cu care suntem inzestrati, au descoperit ei, nu ne sunt de ajuns pentru a cuprinde intreaga complexitate a lumii. Asa s-a nascut legenda pietrei ochi de tigru, benefica atunci cand va lipseste increderea in propriile forte si curajul de a va asuma convingerile. Cand va doriti ceva ce pare de neobtinut, ochiul de tigru va va demonstra ca puteti atinge orice scop pe care vi l-ati propus.

Hematit – Piatra mintii
Se spune ca atunci cand esti stresat sau simti ca tensiunea e pe cale sa iasa prin tavan, hematitul e piatra cu cele mai bune efecte de relaxare. Denumirea sa provine din limba greaca veche, in care haima insemna rosu aprins, la fel ca si culoarea sangelui (de unde si asocierea cu circulatia sangelui si cu inima). Hematitul actioneaza ca un balsam asupra mintii, din care risipeste furia, nelinistea si gandurile negative. E recomandata si insomniacilor cronici sau celor care au probleme diverse cu somnul, provocate de stress.

Sodalit – Piatra intelepciunii
Cateodata, oricat de mult ne-am dori, nu ne putem impaca sentimentele si gandurile. Inima si mintea refuza sa se puna de acord, iar din acest conflict tensionat se nasc sentimentele de panica, anxietate si frustrare, care, la randul lor, provoaca insomnii. Legenda „pietrei intelepciunii,” a vestitului sodalit, spune ca pentru ganduri clare si o viziune logica asupra problemelor cu care ne confruntam, aceasta este piatra cea mai eficienta.

Cristal de stanca – oglinda sufletului
Cristalele au impresionat din cele mai vechi timpuri, datorita structurii lor complexe, in egala masura fragila si plina de forta. Iata de ce se spune despre cristalul de stanca, o superba piatra semi-pretioasa, ca actioneaza intocmai precum o oglinda a sufletului.  Atunci cand nu stiti pe ce drum sa o apucati sau cum sa va indepliniti cele mai arzatoare dorinte, cristalul va poate arata calea cea buna, intensificandu-va intuitia.

Cuart roz – piatra iubirii
Indiferent de forma de iubire despre care simtiti ca va lipseste (filiala, parentala, romantica, platonica sau chiar iubirea de sine), cuartul roz o poate aduce in viata dvs.. Indiferent prin cate ati trecut pana acum, legenda acestei pietre de o culoare delicata spune ca puteti gasi liniste si iertare (fata de dvs. sau fata de cei care v-au ranit).

Ametist – piatra spiritualitatii

Protejeaza impotriva gandurilor negative, impotriva magiei negre, blestemelor si pericolelor. O piatra extrem de benefica pentru cei care se tem de accidente sau pericole. Se spune ca daca un rau voitor face ceva impotriva purtatorului acestei pietre , ametistul isi schimba culoarea, avertizand asupra pericolului.





duminică, iunie 11, 2017

Psalmi cu efecte terapeutice deosebite


S-a constatat ca citirea consecventa a unor texte biblice imbunatateste climatul psihic, facandu-l favorabil restabilirii sanatatii. Exista vindecatori care si-au selectat un „repertoriu" de texte biblice, pe care le rostesc atat pentru spiritualizarea actului medical clasic, cat si ca terapie autonoma.

De exemplu, Psalmul 22 (23) se poate folosi sistematic pentru echilibrare endocrina. Lectura Psalmilor se recomanda si in profilaxia degenerarii tesuturilor. De aceea, propunem sa se faca o corelatie intre Psalmi si vindecare. Un Psalm care a fost selectat pentru o trebuinta psiho-somatica va fi citit cel putin timp de sapte zile la rand, fie de catre terapeut (care cunoaste modul adecvat de citire sau de asociere cu practica sa medicala), fie de catre pacient sau de penitent insusi. Citirea lui se face intr-o stare de destindere, de liniste launtrica, cu uitare de sine, traind profund fiecare cuvant al Psalmului.

Din cei 150 de Psalmi, putem defini 10 ca fiind foarte utili pentru improspatarea fortelor si refacerea sanatatii. Acestia se pot imparti in patru categorii:
1. Psalmi care se citesc in caz de boala, piedici, stres, depresie, dizarmonie;
2. Psalmii profilaxiei sau pastratorii vietii;
3. Psalmii penitentei sau ai purificarii;
4. Psalmii perfectiunii pentru cei care, dupa insanatosire, cauta iluminarea.

1. Psalmii insanatosirii: 22 si 102

Psalmul 22 (in unele Biblii, este numerotat ca Psalmul 23) incepe cu versetul: „Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi" („Domnul este pastorul meu"). Se citeste pentru orice fel de „blocaj" medical (psihic sau somatic).

Este un psalm al insanatosirii dinspre spirit spre trup. Puterea lui consta nu doar in sugestie, ci in activarea arhetipului Tatalui protector si datator de viata. Tatal care biruieste „valea umbrei mortii" stimuland resursele vietii, neutralizand potrivnicii sau taietorii vietii.
 „Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat..." Psalmul acesta este construit in intregime pe arhetipul renasterii si pe simbolul salvarii: incepand cu salvarea fizica (hrana, apa), continuand cu cea energetica („... Sufletul meu l-a intors") si terminand cu cea pontificala („ca sa locuiesc in casa Domnului..."). Efectul medical si atitudinea mentala imunogena decurg din identificarea cu realitatea Duhului Sfant.

Psalmul 102 (103) care incepe cu „Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul...". Acesta contine sugestii puternice, care creeaza un bine mental — conditia restabilirii sanatatiii. Este prin excelenta un psalm al regenerarii, al intineririi.

II. Psalmii profilaxiei sau pastratorii vietii : 6 si 38

Psalmul 6 incepe cu „Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, nici cu urgia Ta sa ma certi...".
Este un psalm care evidentiaza relatia intre pacat si boala. Eroarea, contrazicerea legilor Divine, pacatul, au ca urmare o imbolnavire somatica sau psihica. Boala psihica apare mai intai ca o ingustare a mintii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie.
Psalmul 6 nu lasa pacatul sa se incuibeze pana ajunge boala, ci il stopeaza.Trebuie spus ca boala nu e o pedeapsa pentru pacat, ci o oprire de la pacat. In energiile noii ere, nu concepem un Dumnezeu pedepsitor. El a plantat in om, in fiecare celula a corpului omenesc, legea Sa, principiile universale ale vietii. Cand ascestea sunt incalcate sau contrazise, se manifesta durerea si boala — insa nu intru pedeapsa, ci intru restabilirea legii.

Psalmul 38 (39) care incepe cu „Zis-am: Pazi-voi caile mele, ca sa nu pacatuiesc eu cu limba mea..." („Zis-am; Voi veghea asupra cailor mele..."). Este un psalm care ne indeamna la luarea de cunostiinta a conditiei noastre de trecatori, de pelerini pe acest Pamant. Amintirea mortii nu naste tristete, ci o valorizare corecta a vietii. Este aici continutul si mesajul din Ecleziastul: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens in acest Univers...
In alt psalm gasim o idee care ar parea socanta, prin paradoxul ei: „minciuna sunt fiii oamenilor", ca o trauma de trezire spre Duh, spre salvare spirituala.

III. Psalmii penitentei sau ai purificarii: 21, 31, 50,141

Insanatosirea presupune doua etape: arderea negativitatii ancestrale si restabilirea comuniunii cu armonia divina.

Psalmul 21 (22) incepe cu „Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai parasit ? („Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai parasit...") Stim ca, pe cruce, lisus facea o rugaciune, rostind chiar acest psalm: „Eli, Eli! Lama sabahtani?" (Mat. 27:46). In acest Psalm se spune: „... Strapuns-au mainile mele si picioarele mele (...) si pentru camasa mea au aruncat sorti". Penitenta Lui arde pacatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizam penitenta lui Hristos insusi.

Psalmul 31 (32). „Fericiti cei carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele. Fericit barbatul caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug..." („Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit. Ferice de omul caruia nu-i tine in seama Domnul nelegiuirea! Ferice de omul caruia Domnul nu-i socoteste gresala")
Este un psalm cu putere de intarire.

Psalmul 50 (51). „Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mila Ta (...) intoarce fata Ta de la pacatele mele...". Este cel mai important Psalm al penitentei. Uneori, duhovnicii impun drept canon, copierea zilnica a acestui psalm, timp de 21 de zile. El contine si sugestia arderii pacatului, dar si imperativul iertarii, ca ultima sansa a purificarii.

Psalmul 141 (142). „Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat." („Cu glasul meu strig catre Domnul...") Este Psalmul asumarii sacrificiului de sine, spre ridicare celor parasiti si spre transformarea singuratatii, in sansa.

IV. Psalmii desavarsirii: 45 si 119.

Psalmul 45 (46). „Dumnezeu este scaparea si puterea noastra, ajutor intru necazurile ce ne impresoara." („Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru...") Este un Psalm al practicii spirituale. Adevarata sanatate nu este o problema medicala, ci sufleteasca. De aici reiese si importanta acestui Psalm al ascezei, unde gasim scris:„Opriti-va si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu..." („Opreste-te si cunoaste ...")

Psalmul 118 (119). „Fericiti cei fara prihana in cale, care umbla in legea Domnului." Psalmul acesta ii „incununeaza" pe toti ceilalti. Este un tratat de medicina, de intelepciune, de mistica. El reaminteste secretul restaurarii omului: interiorizarea Legii revelate si cauza bolilor (incalcarea legilor universal). Cele mai importante legi universale, pe care le incalca omul sunt iubirea de Dumnezeu si iubirea de semen. Aceasta incalcare se numeste: agresivitate, egoism, mandrie, furie, vanitate, osandirea aproapelui si neputinta iertarii. Psihologia numeste aceasta serie de erori, structurate in caracter, „complexul Cain": tendinta omului de a-si elimina semenul. Aceasta tendinta — adesea tradusa in practica — are ca urmare si ca avertisment, o imbolnavire. Blestemul, blasfemia, ura, osandirea au ca prima urmare o cefalee, o dereglare endocrina sau circulatorie, o scadere energetica. Nu ca sa te pedepseasca, ci ca sa te opreasca de la incalcarea legii universale. Psalmul 118 ne trezeste in memorie detaliile legii, rememorarea lor continua, intru deplina sanatate a trupului si intru iluminarea mintii.

PS : Nu numai psalmii selectaţi aici, ci toţi ceilalţi, au o energie benefică salvării noastre. Scrierile revelate conţin coduri puternice, dar adesea enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni.


Fragment din vol. Psihoterapie isihasta - Vasile Andru

sâmbătă, iunie 03, 2017

Horoscop iunie 2017


       Incepem luna iunie sub influenta puternica a opozitiei Saturn-Marte din 29 mai, opozitie cu efecte intense si radicale pe toate palierele ( fizic sau psihic). Un aspect atat de dur intre Marte - planeta de foc si Marele Invatator – Saturn,  este acel semn ce indica risc sporit de pierderi, violenta, adversitati, probleme sau accidente nefericite.

De la accidente, incendii, explozii pana la acte de criminalitate fie ele intr-un context personal sau colectiv, acest aspect astrologic extrem de dur se va simti cu precadere la inceputul lunii ( primele 4 zile) si ultima saptamana din luna. 24,25 si 28 iunie sunt zile cu nivel de stres puternic si adversitate peste medie.

Partea buna ( caci avem si o parte buna), vine din partea lui Venus. Un val de energie benefica, armonie si progres cuprinde intreaga societate si va contracara de multe ori iesirile impulsive ale lui Marte.


       Luna Plina in Sagetator si intrarea lui Jupiter in mers direct din 9 iunie ne va influenta si determina sa fim foarte atenti la securitatea si siguranta noastra. Cu ultimele evenimente petrecute pe fiecare continent in parte , lumea nu mai pare un loc sigur…

De altfel, energia Sagetatorului, o energie puternica si radicala, ne influenteaza pe toti si nu putini ne vom trezi aruncand vorbele fara a gandi… Aceasta Luna Plina ( 9iunie) este cea care va genera si crea situatii sau circumstante in care multi dintre noi vom fi luati prin surprindere de lipsa de tact cu care ne vom exprima convingerile.
       
       Din 16 iunie Neptun isi schimba directia, intrand in miscare retrograda. De fiecare data cand o planeta isi schimba directia, fie ca intra in miscare directa sau retrograda , energiile specifice acesteia se intensifica peste masura. Sa ne asteptam la schimbari meteo bruste, alergii, efecte secundare neobisnuite in urma tratamentelor medicale, decizii gresite, neintelegerea corecta a unei situatii, etc.

     Tot acum in iunie  vom fi martorii  calatoriei in mare viteza cu care Mercur strabate zodia Gemenilor. Nu va fi usor… Comunicatiile si calatoriile vor fi cele mai aspectate, multi descoperind ca acestea devin din ce in ce mai dificile iar suspiciunile si neincrederea generala crescuta vor avea ca rezultat metode de securizare a institutiilor din ce in ce mai neobisnuite.

In plus, confuzie si izolare in ceea ce priveste agenda afacerilor mondiale. Traim vremuri in care nimeni nu il va intelege si se va increde in celalalt. Aceste energii vor imbratisa si patrunde intreaga planeta.  Furia, lipsa de incredere si suspiciunea vor fi baza inceperii multor investigatii, lideri politici din toata lumea vor fi implicate cu rezultate vizibile in economia mondiala.
Agendele secrete, uneltirile si hotararile nestiute de publicul larg sunt la mare actualitate acum si pe masura ce ne apropiem de eclipsa solara din 21 august am putea fi martorii unui eveniment fara precedent ( sau da?!). Cum aceasta eclipsa solara intalneste Martele natal din harta unui lider foarte important al lumii, exista un potential pericol si suficiente semne ca viata lui ar putea fi amenintata…

Problema reala acum este nerespectarea opiniilor si sentimentele celorlalti. Si exact aceste persoane care nu sunt luate in seama in mod constant, vor dori si vor incerca sa gaseasca orice mijloace posibile pentru sprijinul si validarea opiniilor personale. Exista un risc crescut de aparitie a multor tipare si modele negative.

        Pentru a aduce pace in viata noastra in aceste vremuri tulburi, este important sa recunoastem și sa alegem cu grija ce citim, ce spunem, ce gandim… Cuvintele au putere și energie și pot lumina sau distruge viata unui om. Cand vorbesti de frica, de lipsa de respect si de neincredere, asta este ceea ce vei experimenta. Sa vorbim si sa simtim  iubire, respect si incredere, si lumea se va schimba.







Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

 
Design by Free WordPress Themes