• Codul Omega
  • Codul Omega
  • Codul Omega
Codul Omega Codul Omega Codul Omega
Se afișează postările cu eticheta Mesajul planetelor retrograde. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mesajul planetelor retrograde. Afișați toate postările

luni, iulie 12, 2010

Lectii de destin




O planeta este numita retrograda pentru o perioada determinata, atunci cand aparent isi schimba directia de mers pe bolta cereasca. Soarele si Luna nu pot avea miscari retrograde pentru ca miscarea Pamantului este strans legata de ele, pe cand celelalte planete au orbite independente de planeta noastra. Miscarea retrograda este aparenta deoarece este observata avand ca fundal constelatiile zodiacale si punctul de observatie Pamantul. In astrologia karmica aceste miscari retrograde sunt deosebit de importante si ne ofera multe informatii despre lectiile pe care trebuie sa le invatam in aceasta viata , astfel:

Mercur reprezinta, printre altele, talentul omului de a interpreta prin gandire, de a-si folosi mentalul, de a sti sa comunice. Daca Mercur este retrograd, inseamna ca individul da dovada intr-o oarecare masura de incapacitatea de a crede ceva fara o explicatie logica, poate insemna si o oarecare dezordine mentala. Probabil ca intr-o viata anterioara nu a stiut sa-si foloseasca mentalul asa cum ar fi putut si tot ce a explicat altora a fost in mod mult prea rational sau abstract. Planetele retrograde nu-si fac simtite prezenta pentru toata viata. De obicei se considera ca o zi de miscare retrograda pana la revenirea la miscarea directa inseamna un an de influenta in viata unui om.

Venus retrograda si "responsabila" cu dragostea , semnifica faptul ca intr-o alta viata nu ati daruit suficienta iubire sau, in functie de aspecte, nu ati fost iubit, ati fost gelos, posesiv. Acum ii lipseste intr-o oarecare masura elementul sufletesc si il cauta, are nevoie de certitudini pentru a accepta ca este iubit.

Marte reprezinta dinamismul, actiunea si daca este retrograd, inseamna ca v-ati canalizat prost energiile, ati agresat sau ati fost agresati in alta viata. In aceasta viata puteti fi misogini, impulsivi sau intoleranti, ori exact aceste lucruri trebuiesc eliminate acum.

Jupiter ne vorbeste despre bunavointa si dreptate. Daca Jupiter este retrograd, inseamna ca cel/ cea care are in astrograma personala aceasta planeta  retrograda ori nu a stiut sa foloseasca ceva ori a facut exces. Poate a fost bogat si nu a stiut sa-si foloseasca bogatia in scopuri nobile. Sau,  alt exemplu, poate ca a primit darul vindecarii si nu l-a folosit pentru binele semenilor sau a abuzat de acest dar pentru a-si realiza propriile interese.

Saturn este cel care da probele. Cand este retrograd intr-o tema, putem spune ca avem o situatie dificila dar si foarte clara: poate de multe incarnari incoace acea entitate dovedeste multa incapatanare de a nu invata o anumita lectie. Si astfel acea lectie ii va tot reveni pana cand va fi invatata, pana cand examenul va fi trecut cu bine. Lectia se poate cunoaste din pozitiile planetei in harta natala. Dar daca Saturn retrograd este bine aspectat, atunci avem de a face cu o entitate aflata intr-o misiune mai speciala.

Uranus planeta ce reprezinta progresul, paranormalul, nonconformismul cand este retrograd ne da puterea de a transcede lucrurile, ne da ocazia de a ne trezi puterile latente, de a fi un revolutionar in special in domeniul spiritual. De asemenea, este vorba de aptitudini ce revin din alta viata pentru a fi dezvoltate mai departe.

Neptun este planeta Dragostei Universale. Daca este retrograda, avem de a face cu un om genial cu mare putere de intelegere a lucrurilor dar si cu tendinte de evadare din planul fizic. Dintr-un singur gest el poate sa cunoasca cauza lucrului respectiv. Uranus si Neptun daca sunt impreuna retrograde, entitatea respectiva are toate sansele sa-si trezeasca fortele latente, sa fie un pionier in cercetarea spirituala si sa aiba un cuvant de spus in tot ce inseamna mister sau fenomen paranormal.

Pluton retrograd poate oferi crize cu schimbari de conceptii, schimbari in modul de a trai, dar si ofera puterea necesara de a le trece cu bine. Nu mai departe, in deceniile trecute, aceasta planeta retrograda a oferit mari schimbari in mentalitatea oamenilor, degenerari pe plan sexual, aparitia modei hippy, care asteptau aparitia unei noi epoci dar fara nici o baza spirituala, manifestau magia prin muzica, vestimentatie, etc.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

 
Design by Free WordPress Themes