• Codul Omega
  • Codul Omega
  • Codul Omega
Codul Omega Codul Omega Codul Omega
Se afișează postările cu eticheta Vibraţia-culoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vibraţia-culoare. Afișați toate postările

sâmbătă, aprilie 30, 2011

Vibraţia-culoare



De-a lungul întregii istorii a omenirii, infinitele nuanţe ale culorilor au fost folosite întotdeauna pentru plăcerea simţurilor dar şi pentru a atrage atenţia, pentru a da naştere unei-anumite stări de spirit, unei anumite atitudini mentale şi corporale. Deşi în curcubeu domină şapte culori, în jurul nostru putem număra totuşi mai mult de şapte nuanţe diferite. Există tot atâtea culori câte radiaţii vizibile sunt, tot atâtea culori câte agregate moleculare ce formează realitatea vizibilă si pe care se reflectă lumina.

Albul, ca lumina începuturilor, existând înainte ca Dumnezeul din Geneză să creeze cerul şi pământul. Culoare a unităţii, a purităţii, a fost întotdeauna folosită ca atare în riturile de iniţiere din lumea întreagă. Conţine în ea şi primeşte toate celelalte culori. Se pretează la amestecuri, e o bază indispensabilă. „Este unitatea, fiindcă numai ea reflectă toate razele luminoase din care emană culorile primitive şi infinita varietate de nuanţe ce colorează natura. Lumină vie, ale cărei vibraţii sunt făcute în aşa fel, încât le depăşesc pe toate celelalte cu care ai putut fi iradiat până în prezent" (Le Jeune).  
Albul e ca o oglindă ce reflectă Universul, vibraţia lui ne trimite înapoi la noi înşine. Ne redă o imagine a inocenţei pierdute, ne purifică de miasmele vieţii… Fapt e că albul reflectă un ideal de limpezime si de transparenţă.

Negrul -  antiteza albului, cealaltă culoare a dualităţii naturale. Alb si negru, bine si rău, zi şi noapte, yin şi yang, viaţă şi moarte. Evident că acestei culori i-a fost atribuită toată întunecimea de care e capabilă omenirea, despărţită după termenii magici în forţe negre şi
albe, malefice si benefice.

Reprezintă un simbol vădit al antagonismului profund manifestat în oricare dintre firile noastre. Purtat în veşminte, negrul conferă o anume formă de demnitate si subţiază, ascute trăsăturile. Ca si albul, suscită concentrarea; unul evocă ascensiunea vieţii, a spiritului, celălalt descompunerea-germinaţie pe care se întemeiază viaţa si conştiinţa. Dar atenţie: negrul poate fi si un semn de concentraţie, de revoltă profundă. Un text Zen spune: „în întunecime nu vezi decât partea întunecată în lumină nu vezi decât partea luminoasă." Cele două există, sunt de nedespărţit.

Rosul, ca sângele,ca patima. Excită, stimulează mentalul şi sporeşte încordarea musculară si debitul respiraţiei. Cald si iritant, nu li se recomandă bolnavilor. Se spune că exaltă sentimentele erotice şi entuziasmul. „Excitant pentru sangvini, roşul e stimulent pentru limfatici sau convalescenţi şi creste activitatea psihică în neurasteniile depresive" ( J.Palaiseul).

Este culoarea căldurii şi a mişcării. Dinamic în esenţă, trebuie să fim atenţi la puterea lui, pe care e bine să ştim să o dozăm. Expresia „a vedea roşu înaintea ochilor" nu este oare un semn al orbirii, al pierderii controlului? Dar trebuie să ştim şi să trezim energia vitală şi dorinţa, voinţa de cucerire, de activitate şi nevoia de experienţe senzuale. Profesorul Muscher a remarcat că respingerea roşului însoţeşte adesea oboseala psihică şi nervoasă, lipsa de vitalitate, grijile, pierderea dorinţei sexuale. Un gust prea manifest pentru această culoare stă mărturie unui temperament sangvin şi excesiv.

Portocaliul: ca şi fructul care i-a dat numele, această culoare este arhiplină de substanţă. Intimă, primitoare, ea evocă lumina, focul, căldura. Goethe spune că „reprezintă culoarea ardorii extreme şi totodată reflexul mai blând al soarelui la asfinţint. Motiv pentru care se dovedeşte agreabilă în decor sau sub formă de veşminte..."

Intr-adevăr, portocaliul mai mult stimulează decât excită (cu toate că asta depinde de strălucirea lui). Simbol al intuiţiei, al bucuriei senine, al forţei echilibrate, portocaliul îndeamnă la optimism. Palaiseul menţionează că e un stimulent emotiv care accelerează bătăile inimii si dă o senzaţie de confort, de veselie. Culoare psihologic activă, portocaliul, folosit cu bună-credinţă, bucură sufletul.

Galbenul, ca aurul, cu lumina soarelui. Considerat deseori drept culoarea cea mai veselă, galbenul evocă o anume formă de bogăţie ori de abundenţă. Când e strălucitor, e activ. Când e palid, odihneşte, relaxează. Culoare subtila, la graniţele rosului, albului si verdelui, galbenul are efectul de a lumina, de a trezi.
Conform doctorului Leprince, „dintre toate culorile, este aceea care sporeşte cel mai mult tonusul neuromuscular general. Se pare că stimulează sistemul limfatic şi îl excită pe cel nervos", în orice caz ascute intelectul si incită la lucrări ale spiritului.

Goethe, în al său Tratat asupra culorilor spune că „în puritatea lui cea mai mare,  poartă mereu în sine natura luminosului si posedă un caracter de voie bună senină şi dulce îndemn", Alcătuit în întregime din lumină, galbenul măreşte spaţiile, glorificându-le totodată. Radiază veselie uşoară şi caracterizează o personalitate deschisă, voioasă, spirituală; respingerea lui indică, dimpotrivă, nevoia fie de izolare, fie de schimbare.

Brunul, ca pământul sau ca lemnul. Este o culoare reconfortantă în interiorul casei si în veşminte. Simbolizează nu ţâşnirea vieţii, ca verdele, ci maturarea ei. Multiplele lui tonuri arămii fac din el culoarea toamnei. Brunul acţionează totdeauna ca o culoare stabilizatoare, trezeşte conştiinţa rădăcinilor fiinţei si forţele vii ce trebuie regăsite.

Este fundamentul alchimiei subtile ce lucrează în creaţie. Nu a fost omul, conform tuturor genezelor, modelat dintr-un simplu pumn de Iut? Culoare receptivă şi senzorială, diferitele nuanţe de castaniu corespund corpului,căminului, intimităţii acestuia, securităţii
ideale a celulei familiale. Cine respinge această culoare consideră confortul fizic si al simţurilor ca pe o slăbiciune. Cine o iubeşte prea mult are nevoie de coconul căminului pentru a se dezvolta şi totodată nevoie de confort atât moral cât şi fizic. Brunul poartă în el toate făgăduinţele fecunde ale pământului şi ale lemnului. Materia prima...

Albastrul deschis, precum cerul, marea, spaţiul... Culoare calmă, odihnitoare şi profundă fiindcă nu blochează privirea ci o lasă să se piardă în el. Folosită în veşminte, trimite o vibraţie de echilibru, de armonie, o anume bucurie de a trăi. In mediul din interior, măreşte spaţiul şi în acelaşi timp îl face luminos. Binefăcător pentru nervi, împotriva angoaselor, a excitaţiei, operează o destindere salutară. Locurile unde ne place să ne relaxăm ar trebui să conţină reflexe albastre. „Lumina albastră readuce somnul în unele cazuri de insomnie rebelă" (doctorul Leprince). In medicină, albastrul este recomandat pentru calmarea nevralgiilor, astmului, reumatismului , crizelor de nervi şi hipertensiunii, datorită proprietăţilor sale analgezice şi antispastice.

Albastrul alcătuit numai din profuzime şi prospeţime, poartă în el o făgăduinţă de libertate şi armonie. El simbolizează calmul mării liniştite şi feminine, blândeţea purtărilor, tandreţea, dragostea de viaţă. Cu cât tinde spre nuanţe întunecate, cu atât marchează plenitudinea fiinţei. Nu este violetul culoarea intuiţiei şi a înţelepciunii? Dacă albastrul este respins, asta înseamnă anxietate, insatisfacţie în raporturile cu ceilalţi şi cu lumea şi o instabilitate profundă care ar putea fi compensată, de pildă, printr-un gust pronunţat faţă de roşul acţiunii, al agitaţiei, sau pentru galben, cafeniu, care încălzesc. Albastrul rămâne culoarea împlinirii, a unirii echilibrate dintre tendinţele fireşti.

Verdele, precum natura vie... Combinaţie dintre galben şi albastru, această culoare este cea mai liniştitoare din câte se pot găsi. „Ochiul şi sufletul se odihnesc în acest amestec, ca în cazul unui element simplu. Nu vrei să mai pleci de acolo..." (Goethe). Sistemul nervos găseşte în el un calm, o seninătate ca acelea pe care ni le dau vederea încântată a multiplei varietăţi de tente ale vegetaţiei. Verdele creează repaus, linişteşte tumultul mental, procurând o veritabilă „împrospătare cerebrală". Aducător de echilibru, ajută corpul şi spiritul să respire, să se deschidă. Liniştitor, creează o ambianţă veselă.

Foarte variat în nuanţe, poate fi folosit prin tuşe diverse, care sunt tot atâtea mesaje de viaţă. Cine evită verdele suferă probabil de o mare tensiune nervoasă care îl împiedică să se lase în voia influxurilor vitale: opresiunea psihică, angoasele, agitaţia mentală, stresul sunt corolare; atenţie atunci la caracter, care riscă să fie acru, caustic, artificial. Iar cine iubeşte prea mult verdele dă dovadă de un caracter împlinit; are nevoie de consideraţie si înţelege să-si ducă viaţa după propria-i dorinţă, în ciuda tuturor obstacolelor.

Trebuie să ştim să echilibrăm culorile între ele, să le lăsăm să vorbească în noi şi despre noi; sunt tot atâtea semne, tot atâtea mesaje, tot atâtea stimulări. Aşa încât să ne jucăm cu paleta lor infinită si să medităm asupra puterii ei imense: viaţa este un amestec infinit de  culori…


Marc de Smedt




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

 
Design by Free WordPress Themes