Influentele lumilor invizibile


Tot ce exista pe Pamant ( aer , apa, munti si campii, flora , fauna), totul are influenta asupra omului. Dar in afara de influentele lumii vizibile, asupra fiecaruia dintre noi se exercita influente si mai mari , si mai puternice – influentele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenÅ£ei mediului vizibil ÅŸi invizibil asupra noastră, ÅŸi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului - potrivit evoluÅ£iei sale.

Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică - tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre - se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă.

Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin^prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului - infraroşu, şi altele dincolo de violet - ultraviolet.

Intr-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.

Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete. Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor.

După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.

De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii - unele transmise prin aer, altele transmise prin eter - de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor. Aşa de exemplu electricitatea - ale cărei unde se transmit prin eter - are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare.

Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său - un filament de bec electric - numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina. Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin

Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. în această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi.



fragment  din vol.I “ Din tainele vietii si ale universului”
                                             prof. Scarlat Demetrescu

4 comentarii:

  1. Mulțumesc. Am rămas... siderat. Nu ne gândim prea des la astfel de detalii, dar dacă am face-o? Ce s-ar întâmpla dacă am încerca să conștientizăm mai mult decât ne limităm să o facem? :)

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-o lume atat de grabita si centrata doar pe ego-ul nostru , cine mai are timp de detalii ca acestea pentru unii sau ...prostii pentru altii?!!
    Cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesant. Mulțumesc. O zi binecuvântată

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. O zi binecuvântată

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.