• Codul Omega
  • Codul Omega
  • Codul Omega
Codul Omega Codul Omega Codul Omega

sâmbătă, iulie 30, 2011

Despre miracole


Un om pasionat de vânătoare şi-a cumpărat un câine foarte deştept. Era atât de inteligent încât era singurul câine din lume care putea să meargă pe apă. Nici lui nu i-a venit să creadă când a reuşit să-l dreseze să facă asta.

Se gândea mereu ce încantaţi vor fi prietenii lui când vor vedea câinele acesta fantastic. Aşa că într-o zi şi-a invitat un prieten să meargă la vânătoare de raţe. Dupa ce au stat la pânda, au tras în nişte raţe şi omul a ordonat câinelui să alerge şi să agite raţele de pe lac ca să le poată împuşca.

Câinele a sărit imediat, a alergat pe suprafaţa apei cu talentul unui balerin, toată ziua s-a mişcat încoace şi încolo fără să se scufunde. Stăpânul era atât de încântat de câinele lui, încât se uita mereu la prietenul cu care venise aşteptând un comentariu, dar acesta nu scotea o vorba. Pe drumul spre casă n-a mai avut răbdare şi l-a intrebat dacă a observat ceva ciudat la câinele lui. Răspunsul prietenului a fost: “Da, nu ştie să înoate!”


Morala: “ Miracolele nu există pentru oamenii ai căror ochi nu vor să vadă”






vineri, iulie 29, 2011

Influenta Lunii Noi din 30 iulie 2011



Pentru urmatoarele 4 saptamani, Luna Noua in Leu din 30 iulie, indica o stare de revolta si agitatie, o anume razvratire care sta sa izbucneasca, cu lucruri sau situatii percepute de noi ca fiind “falimentare” care se vor incheia extrem de abrupt, eliberandu-ne de  presiunea acumulata .

În luna august, aceasta Luna Noua in Leu va activa în mare măsură, recenta Eclipsa de Luna din iunie 2011 , indreptand multe lucruri spre un sfarsit (nu de putine ori) neasteptat. Ceea ce am inceput sa intelegem si sa descoperim despre noi, ne va elibera de trecut si va lua de pe umerii nostrii vechile poveri purtate pentru prea mult timp.

Aceasta Luna Noua are un accent emotional, cultural si social  si este ce-a de-a patra Luna Noua cu Neptun in Pesti. Datorita acestei planete dar si a lui Chiron aflat in acelasi semn zodiacal, ne vor fi oferite nenumarate sanse de a invata lectiile tolerantei, a compromisului, a iertarii… Este o perioada care ne va trezi ambitiile si vanitatea, si in functie de cum ne vom stapani aceste tendinte, vom putea spune ca am mai trecut un examen al vietii.

La prima vedere, aceasta lunatie este una ce pare placuta, relaxanta si fericita, si da, multi se vor simti asa. Semnele de foc ( Berbec, Leu si Sagetator) vor fi cele mai inclinate sa se lase purtate de aceste amagitoare valuri. Dar, datorita opozitiei Mercur/Neptun , anticipez o intarziere a consecintelor  care vor decurge din hotarari bazate pe o judecata gresita, eronata si sustinuta de argumente fragile. Fiind vorba de Leu am putea vorbi de hotarari luate prin prisma orgoliilor, a dorintei de lux si opulenta.

Multe demersuri vor fi lipsite de finalitate. Cuvintele rabdare, intelepciune, organizare, rabdare si iarasi RABDARE sunt vitale si determinante pentru fiecare dintre noi. Luna august nu va fi o luna usoara iar in primavara anului viitor , cand vom privi retrospectiv,  multi vor intelege de ce.




miercuri, iulie 27, 2011

Ce este dragostea?


"Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie."





“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… În asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“ Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea.“ Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea:

 “ Asa este dragostea adevarata!… Nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.



luni, iulie 25, 2011

Luna karmica



Poziţia Lunii în semnele zodiacale indică cu ce gen de impregnări subconştiente vine un suflet  din vieţile sale anterioare iar planeta ce precede Luna creionează unele aspecte din aceste vieţi trecute. (aspecte legate de comportamentul si fiinţele pe care acest suflet le-a întâlnit)

Soarele precede Luna - în ultimele existenţe anterioare, nativul a întâlnit mai ales persoane de origine nobilă, aristocrată, trăind în înalta societate (eventual la o curte regală sau imperială); a avut un comportament rafinat, impregnat de sensibilitate artistică, de strălucire.

Mercur precede Luna - în ultimele vieţi anterioare, nativul a trăit într-un mediu intelectual (scriitori, profesori, ziarişti, etc.) şi a comunicat în mod amplu (cultivând apropierea de anturaj, comunicarea, setea de informaţie, ca şi o anumită instabilitate sau nervozitate); sufletul vine cu o mare curiozitate din alte vieţi, cu putere de adaptare, inteligenţă şi mobilitate (fizică, mentală).

Venus precede Luna - acest suflet a trăit, în alte existenţe, într-un mediu artistic, profund impregnat de frumuseţe, rafinament, toleranţă, sociabilitate; a cultivat compania pictorilor, muzicienilor, poeţilor, actorilor, dansatorilor (sau, uneori, a prostituatelor sau curtezanelor); nativul a putut fi căsătorit, a deprins gustul banilor şi are o anumită armonie interioară, ca şi o nevoie de frumos.

Marte precede Luna - acest nativ vine din existenţe în care a fost un luptător, a putut trăi într-un mediu militar (război, lupte, confruntări, cazarme); această fiinţă este plină de dinamism, combativitate şi voinţă.

Jupiter precede Luna - în ultimele vieţi anterioare, acest nativ a trăit într-un mediu elevat, spiritual, întâlnind filozofi, oameni religioşi, mistici, ocultişti; a putut trăi într-un mediu universitar, religios sau a putut călători în multe ţări (aventurier).

Saturn precede Luna - acest nativ a trăit, în alte existenţe, fie într-o elită a liderilor, politicienilor, în vârful piramidei sociale, fie şi-a petrecut vieţile anterioare într-un mediu ascetic, căutând să atingă înţelepciunea, detaşarea, pacea lăuntrică (precum yoghinul într-o peşteră din Himalaya, înţeleptul de pe munte sau călugărul în chilia sa).

Uranus precede Luna - acest nativ a trăit, în alte existenţe în cadrul unei frăţii, a unui grup important de prieteni, a unei organizaţii subversive sau revoluţionare; s-a ocupat de tot ceea ce era nou, original, modern, având o mare inventivitate.

Neptun precede Luna - în ultimele existenţe , nativul a putut trăi în locuri izolate, întâlnind mai ales fiinţe cu preocupări mistice, oculte, esoterice, cu puternice înclinaţii devoţionale.

Pluton precede Luna - în ultimele vieţi anterioare, nativul s-a aflat alături de alchimişti, esoterişti, magicieni, ocultişti, trăind într-o societate sau o organizaţie secretă; a putut trece prin transformări profunde, dramatice..



duminică, iulie 24, 2011

Influenta lui Venus in Leu( 28 iulie – 21 august)



Din 28 iulie Venus va parasi semnul bland al Racului si va intra in aventurosul si teatralul Leu. Extrem de atenta si grijulie, protectoare si sociabila in semnul Racului, Venus se va transforma in semnul Leului , intr-o amazoana neinfricata si seducatoare, dornica de iubire dar si de complimente.

In functie de casa in care va intra din astrograma personala a fiecaruia, Venus va aduce pentru toti un plus de incredere, creativitate, generozitate si sanse multiple de socializare. Acolo unde va face aspecte tensionate, Venus ne va aduce preocupari, incapatanare, enervari sau decizii pripite.

Indiferent de semnul in care aveti Soarele, Venus in Leu va aduce pentru noi toti un sentiment de bine , de vacanta , petrecere si distractii. Faceti-va timp pentru a iesi cu prietenii si/sau a va satisface micile placeri. Rasfatati-va cat timp va sta Venus in Leu ( 28 iulie – 21 august) si incarcati-va bateriile pentru o toamna care ar putea fi pentru multi, o toamna iesita din comun.




vineri, iulie 22, 2011

Pestera lui Platon





Socrate: „Asemuieşte firea noastră în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu următoarea întâmplare: iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpământeană, ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de lungimea întregului peşterii . În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele şi grumazurile legate, astfel încât trebuie să stea locului şi să privească într-o singură direcţie, fără să-şi poată roti capetele din pricina legăturilor. Lumina vine de sus şi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi este un drum aşezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aşa cum este, să zicem, paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile”
Glaucon: „Văd”
……………………………………………………………………………………………………….

- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.
- Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!
- Sunt asemănători nouă. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?
- Cum ar putea vedea altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?
- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?
- Necesar.
- Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea ecou? Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva în afara umbrei ce le trece pe dinainte?
- Pe Zeus, nu cred!
- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.
- E cu totul obligatoriu.
……………………………………………………………………………………………………….


- Priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi vindecarea de lipsa lor de minte: atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit deodată să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre lumină, făcând el toate acestea ar resimţi tot felul de dureri. Iar din pricina strălucirii focului n-ar putea privi direct acele obiecte, ale căror umbre le văzuse mai înainte. Ce crezi că ar zice dacă cineva i-ar spune că ceea ce văzuse până atunci nu erau decât deşertăciuni, dar că acum se află mai aproape de ceea-ce-este şi că, întors către ceea-ce-este, vede mai conform cu adevărul? În plus, dacă arătându-i fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili prin întrebări să răspundă ce anume este lucrul respectiv, nu crezi că el s-ar putea afla în încurcătură şi că ar putea socoti că cele văzute mai înainte erau mai adevărate decât cele arătate acum?
- Ba da.



- Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăşi, nu crezi că l-ar durea ochii şi că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele locuri pe care poate să le vadă şi le-ar socoti pe acestea în fapt, mai sigure decât cele arătate?
- Chiar aşa!
- Dar dacă cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta, ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul până ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi şi nu s-ar mânia că e tras? Iar când ar ieşi la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire, astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevărate?
- N-ar putea să le vadă, cel puţin pe moment.
- Cred că ar avea nevoie de obişnuinţă, dacă ar fi ca el să vadă lumea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor şi ale lucrurilor, apoi în sfârşit lucrurile în sine. În continuare i-ar fi mai uşor să privească în timpul nopţii ceea ce e pe cer şi cerul însuşi, privind deci lumina stelelor şi a lunii mai curând decât soarele şi lumina sa în timpul zilei.
- Cum de nu.
- În sfârşit el va privi soarele. Nu în apă, nici reflexiile sale în vreun alt loc străin, ci l-ar putea vedea şi contempla aşa cum este.
- Necesar.
- După aceasta, ar cugeta în legătură cu soarele, cum că acesta determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea vizibilă, fiind într-un fel răspunzător şi pentru imaginile acelea văzute de ei în peşteră .
- E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte etape.
- Atunci nu crezi că dacă omul acesta şi-ar aminti de prima sa locuinţă, de “înţelepciunea” de acolo, ca şi de părtaşii săi la lanţuri, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalţi i-ar fi milă?
- Cu totul.
………………………………………………………………………………………………………
- Iată dragă Glaucon imaginea care trebuie, în întregime pusă în legătură cu cele zise mai înainte: domeniul deschis vederii e asemănător cu locuinţa-închisoare, lumina focului din ea – cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuşul şi contemplarea lumii de sus ca reprezentând suişul sufletului către locul inteligibilului, ai înţelege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun, de vreme ce aşa ceva ai dorit să asculţi. Dacă nădejdea aceasta e îndreptăţită, Zeul o ştie .
Opiniile mele însă acestea sunt, anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibilului chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.
- Sunt de aceeaşi părere, în felul în care pot.
………………………………………………………………………………………………………

- Dar dacă lumea ar avea minte şi-ar aminti că există două feluri de slăbire a vederii, provenind de la două feluri de pricini: o dată a celor ce vin de la lumină la întuneric, apoi a celor ce vin de la întuneric la lumină. Ar putea atunci gândi că acelaşi lucru se petrece şi cu sufletul, atunci când l-ar vedea tulburat şi incapabil să vadă ceva; n-ar trebui să râdă necugetat, ci s-ar cădea să cerceteze dacă nu cumva, venind sufletul de la o viaţă mai luminoasă, nu e pătruns de întuneric datorită neobişnuinţei; sau dacă, dimpotrivă, sosind de la mai multă neştiinţă înspre o viaţă mai luminoasă, nu s-a umplut de o mai mare strălucire. Astfel, pe cel dintâi l-ar socoti fericit pentru ceea ce i s-a întâmplat şi pentru ceea ce a trăit, în timp ce pe celălalt l-ar socoti vrednic de milă. Iar dacă totuşi ar voi să râdă de acesta din urmă, ar fi mai puţin ridicol să râdă de el, decât de cel care soseşte de sus, de la lumină.
- Foarte corect ceea ce spui.
………………………………………………………………………………………………………

- Este prin urmare, sarcina noastră, a celor ce durăm cetatea, să silim sufletele cele mai bune să ajungă la învăţătura pe care am numit-o mai înainte “supremă”, anume să vadă Binele şi să întreprindă acel urcuş, iar după ce, fiind sus, vor fi privit îndeajuns, să nu li se îngăduie ceea ce acum li se îngăduie.
- Ce anume?
- Să rămână pe loc şi să nu mai vrea să coboare îndărăt la acei oameni înlănţuiţi , nici să ia parte la greutăţile şi cinstirile lor, fie că sunt mai mult sau mai puţin vrednice.
- Dar nu le vom face o nedreptate şi nu îi vom lăsa să trăiască mai rău, când lor le este cu putinţă să trăiască mai bine?
- Iarăşi ai uitat prietene  că legea nu se sinchiseşte ca o singură clasă să o ducă deosebit de bine în cetate, ci ea orânduieşte ca în întreaga cetate să existe fericirea, punându-i în acord pe cetăţeni prin convingere şi constrângere, făcându-i să-şi facă parte unul altuia din folosul pe care fiecare poate să-l aducă obştii. Legea face să fie în cetate astfel de oameni, nu ca să-l lase pe fiecare să se îndrepte pe unde ar vrea, ci ca ea să-i folosească pentru a întări coeziunea cetăţii.




Extras din Republica lui Platon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986



miercuri, iulie 20, 2011

Era Varsatorului – semne si semnale



Ar fi simplu sa pot spune ca Era Varsatorului va incepe la 12 decembrie 2012 si dupa aceasta data, lumea va deveni  un loc lipsit de griji , ca ne vom iubi neconditionat unii pe altii si Binele va fi singura lege care ne va calauzi. Realitatea insa , este complet diferita. Drumul catre Era Varsatorului ar putea fi asemanat cu miscarea unui ghetar . Un drum facut cu pasi mici si aproape imperceptibili, pasi masurati  in ani si decenii.

Schimbarile ce conduc spre Noua Era,  coincid si cu schimbarile legate de sistemele globale de putere, economie, credinta si nu in ultimul rand, de cele ecologice. Intuitia imi spune ca suntem extrem de aproape de sfarsitul Erei Pestilor ( cu aproximatie ultimul  grad din Era Pestilor). Daca socotim ca primele 5 grade dintr-un semn si ultimele 5,  reprezinta o perioada de tranzitie si 1 grad este egal cu cca 72 ani, se pare ca mai  avem in fata inca multi, multi ani de tranzitie.

Cunosc multe persoane care incearca sa ma convinga ca am pasit deja in Era Varsatorului desi eu inca mai cred ca “lupta” cu multe dintre elementele ce caracterizeaza Pestii ( sistemele de credinta si gandire din intreaga lume, samd,) nu s-a terminat. Ca o religie este mai buna decat o alta, ca evident parerile sunt atat de categorice in favoarea uneia sau alteia, ca in intreaga lume exista inca sisteme duale( problemele Pestilor), imi arata ca nu am parasit inca aceasta era.

Cu ce ne vom confrunta in viitorul apropiat si indepartat , putem deslusi din semnele care ne sunt transmise si cum am putea sa profitam si sa le folosim  pentru desavarsirea noastra individuala si colectiva, este doar o problema de atentie si observare a vremurilor trecute.

Daca acceptam faptul ca “trecutul este prologul viitorului”si aruncam un ochi la perioada aprilie 1995 - decembrie 2003 cand Uranus a tranzitat zodia Varsatorului, am putea gasi indicii pentru ce va sa vina: adica oportunitati multiple pentru practicarea idealurilor Varsatorului si schimbari radicale in diferite domenii de viata. Deoarece Varsatorul se exteriorizeaza prin Leu ( semnul sau opus) , acea perioada a oferit nenumarate sanse de a ne demonstra creativitatea si autenticitatea, iubirea sincera si determinata in abordarea fiecarui  aspect al vietii ( calitatile Leului).

Cele 3 planete exterioare ( Uranus, Neptun si Pluton) vor patrunde neobservate in viata noastra si vor sadi in noi semintele Schimbarii. Chiar daca Uranus se misca mai repede decat celelalte 2 si individualizeaza tot ce atinge prin calitatile sale revolutionare intr-un rastimp mult mai scurt, va fi fascinant de observat cum Neptun ne va influenta subconstientul individual si colectiv si cum Pluton va darama din temelii conceptii, moduri de gandire si organizare.



marți, iulie 19, 2011

Al 3-lea razboi mondial prezis in “Tui be tu – cartea profetiilor chineze”



“Tui be tu” cartea profetiilor chineze , a fost scrisa de  Li Chun-feng  ( astronom/astrolog si consilier militar al primului imparat din dinastia Tang ) si  calugarul Yuan Tian-bande. Datand din anul 765, cartea contine 60 de poeme , fiecare poem avand un desen atasat. Cele 60 de catrene si desene sunt profetii care descriu perioade sau  evenimente importante din viitorul Chinei.   

Li Chun-feng , un Nostradamus al lumii asiatice, a scris aceste profetii in ordinea in care ele se vor intampla. Versurile sunt mult mai putin criptate iar numele ascunse apar deseori pe un singur rand de caractere chinezesti si relativ usor de recunoscut. Perioada pentru care se face profetia incepe cu dinastia Tang si se intinde pe sute de ani in viitor.

Pana in prezent s-au adeverit 55 de profetii cu o exactitate incredibila, urmand pagina 56 care prezice un mare razboi  cu Occidentul. Desenul arata 2 soldati in picioare, aflati pe continente diferite separate de un ocean. Fiecare poarta arme si scuipa foc unul impotriva altuia. Doi pesti sar din ape si 2 pasari se lupta una impotriva alteia. Poemul s-ar traduce astfel:

“Un oaspete venind dinspre Vest
Se va opri in Est
Metal Lemn Foc şi Apă
Spalati aceasta mare umilinta.

Yun-ul ( perioada, decada) de foc incepe grandios cu lumea in Tong ( asemanare, unison, similitudine)
Cu Vulturul de Aur ascuns in oceanul alb
Ce nu va indrazni sa-si declare suprematia
Iar cand conflagratia se va termina, Yun-ul va fi incheiat deja”

Interpretarea data de cei care au studiat aceasta profetie ar fi ca cele 2 pasari reprezinta doua forte aeriene aflate in conflict: pestii - forte navale iar razboiul nu va depinde de soldati ci va fi unul tehnologic. Scanteia razboiului se pare ca va fi declansata de un conflict maritim, exact ceea ce  Nostradamus anticipeaza pentru inceputul celui de-al 3lea razboi mondial.   




duminică, iulie 17, 2011

Puterea talismanelor





Cuvântul talisman ( telesma – lb.greaca),  este termenul folosit de Hermes Trismegistul atunci când vorbeşte de “forţa tare a tuturor forţelor”, şi despre care spune: “Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vîntul a purtat-o în pântec şi pământul îi este dădacă”.


Un talisman este un obiect (piatră, floare, insectă, inel, brăţară...) purtător al unei forţe cu care a fost impregnat fie de către natură, fie de către o fiinţă foarte puternică în lumea psihică. Numai cel ce ştie să fuzioneze cu “forţa tare a tuturor forţelor”, cu Fiinţa supremă, cu Creatorul poate prepara talismane cu adevărat operante şi puternice.

Cel ce prepară un talisman trebuie să cunoască legile corespondenţei între obiectele fizice, astre, forţe si fiinţe invizibile. Magicianul prepară un obiect ştiind că graţie metalelor din care e format, semnelor şi literelor pe care le poartă, poate absorbi şi reţine forţe determinate. El pune obiectul în legătură cu entităţile invizibile pentru a deveni o sursă de influenţă bună sau rea, armonioasă sau dizarmonioasă.

Talismanele adevărate nu pot fi preparate de oricine. Trebuie să fii pur şi dezinteresat, pentru că doar puritatea vă permite să acţionaţi eficace asupra obiectelor şi fiinţelor. Majoritatea celor care întreprind o preparare a unui talisman ignoră adesea un lucru capital:  ei evocă entităţi pe care le ataşază obiectului pentru a-i da o anumită misiune, dar ceea ce nu ştiu e că mai departe aceste entităţi invizibile cer o plată.

Cel care îşi imaginează că poate continua să se bazeze pe un talisman trăind oricum, se înşeală. În aceste condiţii, talismanul nu poate să-l ajute. Nu putem conta pe puterea unui talisman decât dacă muncim fizic şi psihic în armonie cu ceea ce reprezintă, cu ceea ce conţine ca puteri şi virtuţi. În viaţa spirituală, niciun  mijloc exterior nu poate acţiona într-un fel durabil dacă omul nu trăieşte o existenţă pură şi cu bun simţ. Numai că, deoarece nu se explică aceste adevăruri , oamenii îşi fac iluzii.

Poate fi foarte benefic pentru evoluţia noastra să purtam talismane, cruci, medalii, să vizitam locuri sfinte, să primim binecuvântări, dar nu trebuie sa contam numai pe acestea pentru a fi mântuiţi dacă nu facem nimic asupra propriei persoane. Noi suntem aceia care prin atitudinea interioară, prin gândurile noastre , facem ca în fiecare zi să umplem cu viaţă talismanele pentru ca ele să acţioneze favorabil asupra noastră.





vineri, iulie 15, 2011

Suntem locuitorii Constelatiei Pleiadelor



Astronomii pot vedea pe cer anumiti Sori care constituie Constelatia Pleiadelor. Este adevarat ca multi dintre ei ignora ca Soarele care ne ilumineaza, care ne da viata, este al saptelea Soare al Pleiadelor. Traim exact într-o lume care se roteste în jurul celui de-al saptelea Soare al Pleiadelor. Fiecare dintre acesti sapte Sori este centrul unui sistem Solar. Al saptelea Soare (al nostru) este, de asemenea, al saptelea Soare al Pleiadelor si în jurul lui se rotesc sapte planete ale Sistemului Solar.

Suntem cu totii locuitorii unei planete mici care se roteste în jurul celui de-al saptelea Soare al Pleiadelor. Cu alte cuvinte: suntem locuitorii Constelatiei Pleiadelor. Intreaga Constelatie a Pleiadelor se învârte în jurul Soarelui ALCYON, care este un Soare transcendental.
Acest Soare este înconjurat de un puternic inel energetic care se proiecteaza în spatiu la milioane de ani lumina. Diferenta între inelul Soarelui Alcyon si inelul lui Saturn este ca  Inelul lui Saturn este format din pietre, nisip, meteoriti etc., iar inelul lui Alcyon este radioactiv. Ceea ce se întâmpla este ca electronii acestui Soare, care se proiecteaza în spatiul exterior, se dezintegreaza, se fractioneaza si astfel produce un tip de energie foarte speciala care, cum v-am spus, se proiecteaza în spatiu la o distanta de milioane de ani lumina.

La fiecare 10.000 de ani, planeta noastra Pamânt trebuie sa traverseze acest inel. Suntem acum exact în momentul în care Pamântul va intra în inelul lui Alcyon (e un tip de energie foarte speciala, luminoasa). Începând din 4 februarie 1962 ne apropiem în mod periculos, în calatoria pe care o facem , de acest inel si suntem pe cale sa ajungem.

Cei trei astronauti care s-au aflat un anumit timp pe orbita pamântului, au vazut în 1974 aceasta radiatie speciala si au informat despre ea. Putem intra în ea în orice moment. Daca soarele intra primul va fi o mare obscuritate, acesta va fi rezultatul interferentei a doua radiatii: cea a soarelui si cea a inelului.

Când planeta Pamânt va intra în inelul lui Alcyon, radiatia luminoasa îl va înveli si de aceea nu va fi nici o noapte timp de 2.000 de ani; pâna si cavernele cele mai profunde ale Pamântului vor fi iluminate de aceasta radiatie (cu o luminozitate foarte speciala). Radiatiile lui Alcyon vor altera moleculele a ceea ce numim materie.

În concluzie, va fi o transformare culturala completa în lumea Pamântului; multe formule fizice (atomice etc.) vor fi schimbate si stiinta pe care o avem astazi va suferi o mare schimbare. Medicamentele pe care le folosim în domeniul medicinii pentru vindecare nu ne vor mai servi, pentru ca formulele chimice se vor schimba. Materia, sau ceea ce numim materie, va deveni din ce în ce mai mult radioactiva, va deveni mai radianta în toate aspectele. Ceva gigantic, grandios, teribil, se va intampla: timp de 2.000 de ani nu vom mai avea nevoie de lumina soarelui pentru ca radiatia lui Alcyon ne va ilumina total.


Samuel Aun Weor



joi, iulie 14, 2011

Triburile lui Israel si corespondentele zodiacale



In Biblie, cei 12 fii ai lui Iacob devin cele 12 triburi ale lui Israel, care corespund celor 12 semne ( Mazaloth ) ale zodiacului ( Mazzaroth ), celor 12 luni ale anului si celor 12 litere simple ale alfabetului ebraic.

1. La nordul Tabernacolului avem :  Asher (Balanta), Dan (Scorpion) si Naphtali (Fecioara).

2. Est :  Isahar (Rac) Judah  (Leu) si  Zebulon (Capricorn)

3. Sud: Simeon (Peşti), Ruben (Varsator) şi Gad (Berbec).

4. Vest : Benjamin (Gemeni), Ephraim(Taur) si Manasseh (Sagetator).

5. Levitilor nu le corespunde nici un semn zodiacal iar simbolul lor a fost Soarele desi am putea specula ca ar putea sa le corespunda al 13-lea semn zodiacal Ophiuchus ( Sarpele) bine cunoscut in vremurile antice. În mitologia lumii primitive, şarpele este simbolul universal  al Soarelui.

Ibn Ezra, arata corespondenta planetelor cu diverse evenimente biblice, in ordine inversa fata de zilele saptamanii : Saturn cu Creatia, Venus cu Gradina Edenului, Jupiter cu Turnul Babel, Marte cu Templul lui Solomon, Luna cu Templul din Ierusalim, Soarele cu Timpurile Mesianice.

Dupa Talmud, cel nascut sub semnul Soarelui atinge grandoarea, cel nascut sub semnul lui Venus va deveni bogat si imoral ; sub semnul lui Mercur - intelepciune si memorie, Luna atrage tristetea, Saturn frustratiile, Jupiter e semn de virtute, sub semnul lui Marte vei deveni chirurg sau sacrificator ( in acele vremuri ) . Talmud - Chabbat 156a.




miercuri, iulie 13, 2011

" Sufletele mantuite"


„Sufletele mântuite” sunt o dovadă a faptului că existenţa noastră spirituală este în permanentă dezvoltare. Esenţa omenirii constă în faptul, că oamenii, sufera întotdeauna  retururi sensibile, fie cauzate de sine (cum ar fi războiul, a daunelor aduse mediului înconjurător etc.), sau care provin din afară, cum ar fi dezastrele naturale.

Eforturile „sufletelor mântuite” raman deseori fără succes, pentru că au fost permanent ignorate de omenire. Un exemplu fascinant este Demokrit, care în anul 460 î.Hr. a descris funcţiile atomilor şi ale moleculelor. Abia cu începutul secolului al XIX-lea fizica nucleară a fost recunoscută ca cercetare ştiinţifică !

„Sufletele mântuite” sunt fiinţe umane la fel ca noi toţi, însă inspirate de o mare misiune, care într-adevăr poate fi realizată. Acestea vorbesc o limbă clară, uşor de înţeles şi în general nu au nimic în sine transfigurat, străin de lume. Formulează idei, care se pot pune în aplicare practic, de care se poate beneficia în întreaga lume. Binecuvântările lor sunt pur altruiste şi, prin urmare, de neînţeles pentru mulţi oameni.
Pentru exemplificare , numim doar cateva dintre   sufletele mantuite”intrupate de-a lungul timpului:

  -  926 i.H. Zarathustra (oamenii sunt liberi, ei au libera alegere între calea cea dreaptă + cea greşită)
 - 930 i.H. regele Solomon (a asigurat pacea în Israel prin crearea a 12 districte autoadministrate)
 - 624  i.H.  Thales (fondatorul filozofiei şi al ştiinţei moderne)

 - 587  i.H.  Pitagora (om de ştiinţă, întemeietorul pitagorismului)
-  563 i.H.  Gautama Siddharta (Buddha)
-  551 i.H.  Confucius (fondatorul atitudinii raţionale accentuate în China)

 -  549 i.H.  regele Darius (a reînnoit Imperiul Persan printr-o administraţie exemplară)
 -  469 i.H. Socrate (filozof, nu credea în zeii Atenei, ci în iubire – execuţie)
 -  465 i.H. Hipocrate din Chios (matematician si profesor de geometrie...)

- 427 i.H. Platon (recunoaşterea se poate realiza numai în cazul în care sufletul posedă cunoştinţe prenatale)
 -  407 i.H.  Hippokrates din Chios (astronom ...)
-  366 i.H. Zhuangzi (filozof chinez, a dezvoltat perspectivele asupra lumii, valabile pîna în zilele noastre)

 -  362 i.H. Euclid (matematician, a cuprins ştiinţa matematicii greceşti a vremurilor sale)
 -  356 i.H. Alexandru cel Mare (a constituit un imperiu înfloritor cu o administrare umană a celor învinşi)
 -  339 i.H. Dromichete (rege get, …)

 - 1433  Marsilio Ficino (filozof, a dovedit nemurirea sufletească în Theologia platonica)
 - 1632  Baruch (Benedict) Spinoza (filozof, fiinţa umană „om” este o parte a naturii)
 - 1875   Carl Gustav Jung (fondatorul psihologiei analitice)

- 1928  Humberto Maturana ( „Spiritul nu este un lucru, ci procesul de recunoaştere al vieţii”)
 - 1942  Steven Hawking (astrofizician, contestă existenţa unui “Dumnezeu” creator)

Simultan în întreaga lume în fiecare an, se nasc 99 „suflete mântuite”, cu capacitatea de acţiune în om şi prin om. Privind la ultimii 3.000 de ani, timp pe care îl putem documenta parţial, constatăm că au trăit aproximativ 300.000 de „suflete mântuite”. „ Sufletele mântuite” se află de la începutul lumii şi pînă în zilele noastre printre noi. Ele se află în toate domeniile de activitate omeneşti, ne arată, ne ajută, protestează, inventează şi luptă pentru o lume mai bună, în care celelalte suflete pot avea posibilităţi de dezvoltare mai bune.


R. von Muhldorfer



luni, iulie 11, 2011

Lantul evolutiv al dezvoltarii spirituale




Fiecare om parcurge un lanţ evolutiv al dezvoltării, caracteristic numai lui. După moartea fizică, omul are o multitudine de căi pentru a-şi continua existenţa în diferite sfere ale celor treisprezece lumi, fireşte, nu totdeauna sub formă umană. Problema Vieţii Veşnice şi a permanentei renaşteri este examinată în profunzime de filozofia budistă.

Corpul fizic , ca si  toate corpurile subtile sunt supuse proceselor de descompunere şi moarte. Trei zile după moartea corpului fizic, învelişul energetic cu informaţia stocată - esenţa corpului subtil - părăseşte corpul eteric (după care acesta se distruge). După 9 zile esenţa părăseşte corpul astral. După 40 de zile - corpul mental, 114 zile - corpul karmic, după 146 zile - corpul intuitiv. După 666 zile - învelişul corpului Nirvanei poate pătrunde în Absolut (alb - dacă s-a dezvoltat corpul Nirvanei sau negru - dacă s-a dezvoltat corpul maron). Doar corpul eteric se descompune, celelalte corpuri se păstrează pentru dezvoltarea evolutivă viitoare, deoarece o singură viaţă în corpul fizic nu ajunge dezvoltării complete a corpurilor subtile.

Cercetările făcute privind reîncarnarea au arătat că, în medie, fiecare dintre noi a trăit trei-patru sute de vieţi. Dar, majoritatea oamenilor, după moarte, nu-şi conştientizează sinele şi, născându-se din nou, pierd memoria trecutului. Totuşi, dacă omul a atins în timpul vieţii o dezvoltare cosmică înaltă, are posibilitatea de a-şi aminti viaţa  anterioară.

O tehnică specială, care permite vizionarea propriilor  reîncarnări, ajută la reîntoarcerea experienţei şi cunoştinţelor "uitate". Calitatea vieţilor trăite are o deosebită importanţă. Aspiraţia spre Absolut şi eforturile depuse spre dezvoltarea organismului cosmic integral, dau posibilitatea ca, pe parcursul unei existenţe scurte — numai 50 de vieţi — să se treacă în alte sfere ale lumilor subtile


A. Ignatenko



duminică, iulie 10, 2011

Dimensiunile Universului



Cosmologia modernă consideră Universul nostru drept gazdă a mai multor lumi, fiecare având caracteristici proprii, o stare proprie a materiei şi a timpului. Noi locuim în spaţiul tridimensional cu coordonatele: înălţime, lăţime, lungime, iar funcţia timpului este sensibilă la orice mişcare mecanică sau biologică. Dar, în lumea noastră materială există fenomene mult mai subtile, care primesc în următoarele dimensiuni caracteristicile timpului. Dezvoltarea voinţei, intelectului, intuiţiei, dragostei, sunt coordonatele spaţiilor cu patru,cinci, şase şi şapte dimensiuni.

Universul nostru este străbătut de cea mai subtilă substanţă, despre care se aminteşte în multe filozofii cosmogonice ale antichităţii  - Absolutul, care are un număr infinit de dimensiuni. Trecutul, prezentul,viitorul sunt unite în Absolut, În afară de Universul nostru, în Absolut există şi alte universuri, dar cunoaşterea lor este încă greu accesibilă chiar şi pentru civilizaţii mai avansate de pe alte planete.

Universul nostru uneşte treisprezece lumi, şapte lumi principale, cinci lumi intermediare şi o lume opusă, lumea forţelor "întunecate".

Absolutul Prima lume, tridimensională, ne este bine cunoscută. Materia şi energia corespund oscilaţiilor undelor de culoare roşie şi sunt în armonie cu vibraţiile sunetului"do"din prima octavă.

A doua lume, eterică, nu are fiinţe vii. Energia corespunde oscilaţiilor undelor culorii portocalii şi notei "re". Energia acestei lumi se consumă pentru mişcarea fiinţelor vii de pe pământ.

A treia lume este cea astrală. Materia este câmpul gravitaţional al Lunii. Energia şi materia corespund oscilaţiilor undelor de culoare galbenă şi notei "mi".

A patra lume -  (spaţiul cvadridimensional) - este cea mentală. Materia este câmpul gravitaţional al planetelor sistemului Solar. Energia şi materia corespund oscilaţiilor undelor de culoare verde şi notei "fa".

A cincea lume  - (spaţiul pentadimensional) —este lumea karmică. Materia este câmpul gravitaţional al Soarelui. Materia şi energia corespund oscilaţiilor undelor de culoare bleu şi notei "sol".

A şasea lume  -  (spaţiul hexadimensional) — este lumea intuitivă. Materia este câmpul gravitaţional al galaxiei noastre şi corespunde oscilaţiilor undelor de culoare albastră şi notei "la".

A şaptea lume  - (spaţiul septidimensional) — este Nirvana (lumea iubirii).Materia este câmpui gravitaţional al Universului şi corespundeculorii violet şi notei "si".

Există şi reflectarea în oglindă a Nirvanei — a treisprezecea lume. Sentimentul opus iubirii, care duce la creaţie — sentimentul urii, care duce la distrugere. Materia şi energia lumii a treisprezecea corespund undelor de culoare maron, nota lipseşte. În religia hindusă se numeşte lumea lui Shiva, în creştinism — lumea lui Lucifer. Această lume este răspândită în întregul Univers, dar planeta de bază a lumii a treisprezecea se considera Pământul, care devine astfel centrul luptei universale.  Poate că, tocmai din această cauză, pe Pământ sunt condiţii minunate atât pentru dezvoltare rapidă, cât şi pentru degradare la fel de rapidă.

Fiecare din cele treisprezece lumi are aceeaşi importanţă pentru Absolut. Această dependenţă cosmică este exprimată în pictură: contopirea principalelor culori creează o culoare unică, globală — alb sau negru. Aceasta este culoarea Absolutului. De asemenea dacă se amestecă într-una singură toate culorile curcubeului, se obţine culoarea albă (lanţul creaţiei şi al iubirii). Dacă se face acelaşi lucru, schimbând însă culoarea violet (iubirea) cu culoarea maron (ura), se va obţine culoarea neagră (lanţul distrugerii).


Albert Ignatenko




vineri, iulie 08, 2011

Incercarile cautatorului de Lumina



1. PUTEREA
Adevăratul test al puterii se petrece, atunci când cineva ajunge într-o poziţie de conducere. Îşi foloseşte acesta puterea, în întregime, în serviciul Conştiinţei Cristice şi a iubirii, sau devine el o putere manipulată de către egoul negativ, pentru a-i controla pe alţii.

2. CELEBRITATEA
Ce se întâmplă personalităţii atunci când se atinge celebritatea şi recunoaşterea lumească? Cum reuşeşte celebritatea  să producă o schimbare a personalităţii? Veţi începe să-i trataţi altfel pe ceilalţi? Veţi începe să-i trataţi pe ceilalţi ca şi cum ar fi cetăţeni aparţinând unei clase inferioare? Vi se va urca celebritatea la cap, hrănindu-vă egoul? Cum vă veţi folosi de celebritate - drept autoglorificare sau drept o oportunitate de a fi mai mult de folos? Declanşează cumva celebritatea calea egoului negativ?

3. BANII
Adevăratul test al unui Sine cu adevărat realizat. Cât de ataşat sunteţi de bani? Banii sunt importanţi, totuşi ei nu contează mai mult decât DUMNEZEU sau decât Conştiinţa Cristică. Dacă aţi fi lipsiţi de toţi banii şi posesiunile dvs. materiale, cum aţi reacţiona?

4. SEXUALITATEA
Vă stăpâniţi sexualitatea, sau sexualitatea vă stăpâneşte pe voi? Fluxul sexualităţii vă hrăneşte sinele inferior sau Sinele Superior? Sexualitatea voastră se află în serviciul iubirii şi intimităţii sau este ea doar plăcere materialistă, animalică? Sexualitatea voastră este pusă în serviciul unui scop egoist, sau altruist? Este sexualitatea voastră folosită şi pentru trezirea/ridicarea kundalini şi a iluminării mentale sau este doar o eliberare de la nivelul celei de a doua chakre?

5. DORINŢA
Potrivit anumitor  precepte, trebuie să transcendem dorinţele sinelui inferior, având în vedere că de aici provin toate calităţile negative ale egoului. Toate dorinţele sinelui inferior trebuie transformate în dorinţe ale Sinelui Superior. Transformaţi dorinţele sinelui inferior în dorinţa realizării lui DUMNEZEU. Acesta este biletul către Paradis!

6. ATAŞAMENTUL
"Toată suferinţa vine din ataşament"  Buddha
Este uimitor faptul că ne ataşăm de atât de multe lucruri. Toate emoţiile negative îşi au originea în ataşament. Toate relaţiile care eşuează se datorează ataşamentului. Pentru a putea trece de cea de a patra iniţiere, în înţelesul cel mai deplin al cuvântului, trebuie să "reununţăm", ceea ce înseamnă să trăim în lume, dar să nu aparţinem acestei lumi. Trebuie să învăţăm să avem preferinţe super-puternice în viaţă, dar nu ataşamente. Natura preferinţelor este aceea că trebuie să le urmaţi din toată inima, sufletul, mintea şi puterea, dar dacă nu le dobîndiţi, să nu fiţi nefericiţi.

7. TRANSCENDEREA FRICII
Dacă ar trebui să existe un singur cuvânt care să descrie egoul negativ mai bine decât oricare altul, atunci acesta este frica. Dacă există un cuvânt care să descrie mai bine decât oricare altul Conştiinţa Cristică, atunci acela este iubirea. De fapt, în viaţă, nu există decât două emoţii: iubirea şi frica. Toate celelalte emoţii pozitive şi negative, în esenţa lor, le au la bază pe acestea două. Toate gândurile se bazează fie pe frică, fie pe iubire. Iată de ce este extrem de important să facem ca tot ceea ce nu reprezintă gânduri privind DUMNEZEU sau Conştiiinţa Cristică să nu fie lăsate să intre în minte.

8.  EGOISMUL
Egoismul  reprezintă un adevărat flagel pe Pământ. Când ne lăsăm conduşi de copilul lăuntric, ne vom manifesta deosebit de egoist. Inca nu ne-am deprins să vedem care este diferenţa dintre gândirea egoului negativ şi gândirea Cristică. Trebuie cu toţii să învăţăm să reununţăm la propriile lentile ale egoismului, pentru a putea vedea imaginea de ansamblu. Trebuie să învăţăm să ne punem în situaţia celorlalti. Conştiinţa unui adevarat cautator spiritual vede totul prin prisma corpului de grup şi nu doar prin lentila copilului lăuntric, a egoului negativ sau corpului fizic.

9.  FALSA MÂNDRIE
"După mândrie, vine căderea". Este una din marile încercări care vin o dată cu puterea, celebritatea şi banii. Se va împăuna egoul? Se va umple personalitatea cu preamărire şi laude de sine? Indiferent de nivelul de iniţiere la care aţi ajuns, indiferent că aţi realizat sau nu înălţarea, mandria este un mare pericol. Reversul falsei mândrii este smerenia negativă si este  la fel de rău ca falsa mândrie. Egoul negativ este extrem de seducător şi de înşelător şi el poate în oricare moment, când am alunecat pe pilotul automat, să se insinueze.

10.  MÂNIA
Definiţia mâniei este: "o lipsă a controlului şi încercarea de a-l redobândi". Folosirea greşită a mâniei are a face cu folosirea greşită a puterii. In loc de a căuta să scăpăm de mânie, ea ar trebui canalizată cum se cuvine, întrucât mânia poartă în ea multă putere. Aceasta fiind mânia pozitivă. Este mânia care se canalizează pe direcţiile Conştiinţei Cristice. Oamenii care sunt tot timpul mânioşi fac demonstraţia unei lipse de putere personală şi de un control consecvent al Sinelui. Mânia creează separare/segregare. Mânia se dezvoltă, cum spunea Buddha, din "puncte greşite de vedere". Acestea nu ţin de viaţă, ci de atitudinea noastră faţă de viaţă. Cineva care este mânios tot timpul este aşa, pentru că se luptă cu viaţa, în loc de a conlucra cu viaţa şi de a învăţa din ea.

11.  LĂCOMIA
Lăcomia este într-adevăr un josnic neajuns. În loc de a ne declara safisfăcuţi cu bucăţica pe puzzle pe care DUMENEZEU ne-a pregătit-o, lăcomia, ca trăsătură a egoului negativ, ne împinge să dobândim şi piese din Planul Divin al altora. Poate fi vorba despre putere, celebritate, lucruri spirituale, chiar şi lăcomie pentru evoluţie spirituală. În loc de a ne concentra pe ceea ce putem dărui, egoul negativ se concentrează pe ceea ce poate primi. Aici poate fi vorba despre informaţie spirituală - încercarea de a o păstra doar pentru sine şi de a nu o împărtăşi şi altora. De obicei se leagă de competiţie, gelozie şi invidie. În fapt, lucrurile de care ne agăţăm cu lăcomie le vom pierde, întru-un final. Nu reţinem, de fapt, decât ceea ce dăruim. Aceasta este legea vieţii.

12.  GELOZIA
Gelozia provine din nesiguranţă şi ataşament şi - de aici - nevoia de a intra în competiţie cu ceilalţi, în loc de a coopera. Gelozia aparţine total egoului negativ şi trebuie eliberată cu orice preţ, pentru că nu este de la DUMNEZEU. Ea este legată şi de calitatea de invidie cuprinsă în egoul negativ. In viaţă, afirmaţi-vă preferinţele, apoi abandonaţi-vă. Dacă este să fie, lucrurile vor veni la voi, dacă nu este să fie, atunci cu atât mai bine. Fiţi fericit de bucuria altuia. Cheia vieţii stă în recunoaşterea piesei voastre din puzzle, având în vedere că DUMNEZEU a creat diferit pe fiecare, menindu-l unei funcţii diferite!

13.  VANITATEA
Nu există nimic greşit în a avea grijă de corpul nostru fizic şi de a dori să arătăm frumoşi şi atrăgători. Cheia lecţiei constă aici în a analiza dacă această dorinţă de a avea o ţinută atrăgătoare este guvernată de către suflet sau de către egoul negativ. Examinaţi-vă cu sinceritate cele mai profunde motivaţii şi intenţii, în acest sens. Este important să avem deprinderea de a ne îngriji trupul, de a fi curaţi, de a avea o ţinută plăcută, de a purta haine adecvate. Faceţi aceasta din dorinţa de a ieşi în evidenţă şi de a ajunge mai bine decât alţii? Faceţi aceasta din dorinţa de a seduce în vreun fel? Vă petreceţi prea mult timp în faţa oglinzii şi prea mult timp în baie, dintr-o vanitate de vreun fel? Fiţi moderaţi, în acest sens. Fiţi limpede în legătură cu ceea ce doriţi să prezentaţi lumii. Prezentaţi oare, în ţinuta voastră, imaginea lui Dumnezeu, neglijenţă sau şarm excesiv. Fiţi cinstiţi cu voi înşivă, în acest sens, fără a judeca şi faceţi, la nevoie, ajustările necesare!

14  TRANSCENDEREA DUALITĂŢII
În Bhagavad Gita, Krishna afirma că, atunci când resimţi profitul sau pierderea, plăcerea sau durerea, boala sau starea de sănătate, victoria sau înfrângerea, izbânda sau eşecul, trebuie să rămâi imuabil. Învăţând să transcendem dualitatea, nu trebuie să fim sâcâiţi de caruselul continuu de la nivelul emoţiilor. Există un mod de a gîndi denumit Conştiinţă Cristică ce îngăduie cuiva să fie neîncetat acelaşi, întotdeauna în putere, întotdeauna iubind, întotdeauna fericit, întotdeauna având o minte cumpătată, întotdeauna egal cu sine, întotdeauna întru bucurie, în tihnă lăuntrică, iertând şi neschimbător, indiferent de fluctuaţiile dualităţii vieţii. Aceasta este conştienţa Sinelui Divin/lui DUMNEZEU. Aceasta vă îngăduie să rămâneţi la fel, indiferent dacă oamenii vă laudă sau vă ponegresc.

15.  EGOLATRIA
"DUMNEZEU este egal omul, minus egoul" – Sai Baba.
Egotismul merge chiar mai departe de mândrie, pentru a cuprinde toate calităţile şi emoţiile negative ale egului negativ. Egoul  este sorgintea tuturor încercărilor şi sursa tuturor dorinţelor sinelui inferior. Este sursa oricărei separaţii, temere sau egoism. Este sursa tuturor bolilor. Este prima lecţie pe care fiecare suflet o are de învăţat. Cheia liniştii interioare/lăuntrice este negarea oricărui gând care nu vine de la DUMNEZEU sau vine de la egoul negativ, pentru a vă intra în minte.



Viaţa nu este decât un şir continuu de ajustări şi corecturi fizice şi de atitudine, pentru a ne readuce în mod constant la pacea lăuntrică şi la ceea ce înseamnă adevăratul Tao. Greşelile nu sunt ceva rău, doar erorile conştiente necorectate devenind o problemă. Ideea este aceea de a învăţa prin harul divin, nu prin karma. Deci, de a învăţa pe calea uşoară, în locul celei plină de şocuri şi de lovituri.

Dr. Joshua David Stone



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

 
Design by Free WordPress Themes