2010 - Anul introspectiei

2010 - Anul introspectiei (2)
Saturn
In 13 ianuarie, Saturn intra in retrogradanta pana pe 30 mai. Ca sa intelegem efectele acestui fenomen trebuie sa vedem in ce zodii se afla Saturn in toata aceasta perioada. La inceput se afla in balanta si afecteaza relatiile de parteneriat facandu-ne pretentiosi si artagosi, greu de multumit si zgarciti cu exprimarea sentimentelor fata de partener, avand tendinta de a-l domina si de a lua deciziile ce privesc relatia, fara a-l consulta. Pana in 8 aprilie acest carcotas este dispus sa ne dea tot felul de probe pentru a ne ajuta sa ne intelegem adevaratele sentimente fata de persoanele pe care pretindem ca le iubim. Sa nu uitam ca tot balanta este cea care se ocupa si de contracte si de parteneriate de afaceri asa ca in aceeasi perioada este posibil sa apara tensiuni in relatiile cu partenerii, probe legate de seriozitatea cu care ne raportam la obligatiile contractuale. Sa avem grija sa nu promitem mai mult decat putem face si sa citim de mai multe ori un contract inainte de a-l semna.

Din 8 aprilie Saturn retrograd isi muta poligonul de trageri in sfera muncii si a sanatatii, adica in zodia Fecioarei. Ne putem astepta la noi schimbari ale locului de munca si raporturilor de munca, mai ales ca saturnul retrograd este in opozitie cu Uranus si Jupiter si din aceasta confruntare va castiga mereu noul si schimbarea. Asadar daca nu ne schimbam noi, ne ”ajuta” Saturn sa ne schimbam, numai sa s-ar putea sa nu ne placa metodele lui. Sunt posibile noi concedieri si restructurari de organigrame, dar datorita lui Jupiter din opozitie nu va spunem decat ca tot raul este spre bine si ca orice schimbare este menita sa ne dea un nou avanf profesional, chiar daca la prima vedere poate sa para o catastrofa. Va trebui ca in aceasta perioada (8 aprilie - 30 mai) sa avem mare grija de sanatatea noastra si sa nu lasam ca neplacerile aparute in legatura cu munca, sa ne afecteze echilibrul interior. 

Orice intamplare cu potential negativ este o binecuvantare deghizata asa ca ar trebui sa tinem asta minte si sa ne pastram sanatatea pentru ca fara ea nu mai putem sa ne facem treaba cum se cuvine nici in viata personala, nici in cea profesionala. Saturn retrograd in Fecioara poate sa insemne totusi si ca putem sa ne accesam fortele de autovindecare mai ales cand vine vorba de probleme ale oaselor si intestinelor, asa ca sa ne pregatim pentru o perioda in care sa mancam cat mai frugal si mai sanatos, caci tot ce vom face pentru corpul nostru in aceasta perioada este extrem de benefic.

Jupiter
Intre 23 iulie si 18 noiembrie Jupiter este retrograd, dar in aceasta perioada se afla in doua zodii ceea ce inseamna ca ne va influenta in doua arii distincte ale vietii noastre. Intre 23 iulie si 8 septembrie este in Berbec si apoi se intoarce in Pesti unde ramane pana la sfarsitul anului si deci a perioadei de retrogradanta. Cat este retrograd in Berbec Jupiter nu permite expansiunea in exterior, nu ne prea ajuta sa initiem noi proiecte, le vedem cum se dezvolta si cum evolueaza, in aceasta perioada este clar ca actiunea trebuie sa fie tintita catre interiorul nostru. Jupiterul retrograd permite explorarea de sine permite calatoria initiatica in tinuturile necartografiate ale propriei persoane, asa ca daca este sa ne intrebati pe noi acest lucru este mai mult decat benefic deoarece cheltuim prea multa energie pentru a modifica realitati exterioare noi, si prea putina pentru a ne schimba pe noi.

Din 8 septembrie pana in 18 noiembrie Jupiter este retrograd in Pesti ceea ce inseamna ca se lasa o perdea iluzie intre noi si realitate, facandu-ne sa pierdem uneori contactul cu ceea ce numim adevar. Bunatatea si generozitatea este posibil sa ne fie straine in aceasa perioada si sa avem tendinta de a da branza pe bani, fratilor nostri. Este o proba pe care ne-o administreaza Jupiter si pe care ar trebui sa o trecem fara sa ne pierdem calitatea umana.

Uranus
Intre 5 iulie si 5 decembrie este randul lui Uranus sa ia calea intoarsa pe cerul nostru. El penduleaza intre zodia Berbecului si cea a Pestilor. Cat Uranus este retrograd sunt posibile revolte cu tenta religioasa si spirituala, adevarate revolutii si extreme spirituale. Este un timp al cautarii caii, timp in care ne putem chiar si rataci in numele unor credinte pe care nu le cunoastem si nu le intelegem pre deplin, dar care pe moment ne par solutia potrivita pentru toate suferintele si durerile noastre. Credinta poate fi calea, dar sa nu uitam cate atrocitati s-aun intamplat si inca se mai intampla si acum in secolul XXI in numele credintei pe care unul sau altul vor s-o impuna ca unica si perfecta. 

Cuadratura cu Pluton si Marte din aceeasi perioada poate duce la conflicte deschise intre religii si sisteme spirituale si chiar la violente pe teme religioase. Calea de mijloc este cea care poate impaca extremele si care ne poate intoarce la locul acela de pace si tihna in care sufletul se intalneste in dialog permanent cu divinitatea. Uranus retrograd in Pesti ne va tenta sa cautam zei care sa ne departeze de divinitatea din noi. Dar tot el ne poate da ocazia de a gasi raspunsurile in noi la orice intrebare. Va fi o perioada de intensa cautare dar la sfarsitul ei este posibil sa ne simtim mai siguri ca niciodata pe lumina divina zidita launtric in fiecare inca din prima clipa a fiintarii.

Pluton
7 aprilie- 14 septembrie este perioada de retrogradanta a altei planete imprevizibile care ne poate schimba viata intr-o clipa distrugand tot ceea ce credeam ca ne defineste pentru a ne recladi din temelii sistemul de valori si a ne redefini telurile. Pluton este retrograd in Capricorn ceea ce inseamna ca isi va face simtita prezenta in cariera noastra care fie va intra intr-o perioada de stagnare aparenta, fie se va schimba peste noapte. In plan social este posibil sa asistam la schimbari mari de structuri sociale sau la pregatirea lor in subteran. Nu ma refer la schimbari geopolitice de granite si perimetre teritoriale ci la schimbari in organizarea institutiilor de stat, ce tin de partea economica si financiara, de luarea unor decizii de austeritate si de restrangere a puterii cetateanului simplu. Din fericire nu tine mult aceasta perioada doar ca in urmatorii 18 ani va trebui sa ne cam asteptam la cateva luni similare care vor aparea in fiecare an. Sunt momente cand trebuie sa ne linistim si sa nu ne speriem, si mai ales sa gasim in noi puterea de a le lasa sa treaca. Guvernele trec, oamenii raman, schimbarile se petrec oricum in mod natural si nu sunt decat expresia transformarilor noastre interioare.

Neptun
Intre 31 mai si 7 noiembrie este perioada de retrogradanta a lui Neptun in Varsator. Sunt luni in care ne va fi usor sa ne inselam crezand ca suntem cei mai buni prieteni, cei mai deschisi la minte oameni, cei mai milosi, cei mai buni si mai minunati. Ne va fi usor sa pierdem legatura cu realitatea si sa nu mai vedem clar ceea ce avem de facut in raport cu ceilalti. Neptun retrograd ne poate da viziuni iluzorii in care sa fim dispusi sa ne investim energia si resursele de aceea este bine ca in permanenta in aceasta perioada sa mai cerem si alte pareri inainte de a lua decizii majore. Este de asemenea posibil sa ne revina mai vechi datorii karmice fata de oameni pe care trebuie sa ii slujim in viata aceasta pentru ca si eu au facut ceva similar in alte vieti. Chiar daca nu vom intelege de ce trebuie sa ne sacrificam pentru binele altora, acest lucru este necesar. Ca sa nu ne mai simtim sacrificati ar trebui sa facem totul cu bucurie si multumind ca avem ocazia sa daruim celor care au nevoie! Stim ca nu este prea usor, dar nici prea greu nu ar trebui sa fie caci Neptunul retrograd ne ajuta sa ne intoarcem in noi la miezul de flacara divina pe care il avem in noi si care ne poate face sa implinim imposibilul cu zambetul pe buze.

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.