Misterul unui manuscris - Necronomicon

Se spune ca Necromicon a fost scris in anul 730 d.Hr.de Abdul Alhazred. Titlul care se  traduce literal ca si “Cartea numelor moarte” nu este, asa cum s-ar crede, un manual sau o colectie de vraji. Acesta este conceput ca o relatare a unor fapte istorice, deci este o carte “a lucrurilor moarte si disparute”. Necronomicon mai poate insemna si “cartea obiceiurilor mortilor”, dar chiar si aceasta explicatie corespunde continutului cartii ca relatare istorica, nu ca opera necromanta.

Despre autor nu se stie prea multe , iar majoritatea informatiilor sunt obtinute din insasi Necronomicon. Nascut in Sanaa Yemen, se stie ca a calatorit foarte mult, si ca era foarte educat. A petrecut multi ani singur in salbaticia nelocuita din sudul Arabiei. Avea un dar pentru limbi si se lauda de multe ori cu abilitatea sa de a citi si traduce manuscrise care rezistau traducerii in fata carturarilor mai simpli. Metodele sale de cercetare insa semanau mai mult cu cele ale lui Nostradamus decat cu cele ale lui Herodot.

Asa cum Nostradamus folosea magia ceremoniala ca sa afle viitorul, Alhazred folosea tehnici asemanatoare (esenta compusa din olibanum, storax, dictamnus, opiu si hasis) pentru a vedea clar trecutul. Aceasta, combinata cu lipsa dovezilor clare din Necronomicon a facut ca istoricii sa conteste autenticitatea cartii.

Manuscrisul original se crede ca nu mai exista. O traducere latina a fost facuta in 1487 – nu in secolul XVII, cum sugereaza Lovecraft – de un preot dominican, Olaus Wormius, acesta fiind secretarul primului Mare Inchizitor al Inchizitiei Spaniole, Tomas de Torquemada si este foarte probabil ca manuscrisul original sa fi intrat in posesia lui in timpul persecutiei moriscos spanioli.

Cartea probabil ca a exercitat o fascinatie obsesiva asupra lui Wormius , pentru ca in final a fost acuzat de erezie si a fost ars dupa ce a trimis o copie a cartii lui Johan Tritheim, abate de Spanheim – mai bine cunoscut ca Trithemius. Scrisoarea insotitoare continea o interpretare detaliata si blasfemiatoare a anumitor pasaje din Cartea Genezei. Toate copiile traducerii lui Wormius au fost confiscate si arse impreuna cu el, desi exista suspiciunea inevitabila ca macar o copie a reusit sa ramana in Libraria Vaticana.

100 de ani mai tarziu, in 1586, o copie a traducerii lui Wormius, in Latina, a aparut la Praga. Dr. John Dee, faimos magician englez, si asistentul sau, Edward Kelly, aflati la curtea imparatului Rudolf II pentru discutii in vederea obtinerii aurului alchimic au adus o copie din asa-numitul “Rabin negru”, alchimistul cabalist Jacob Eliezer. La acel timp Praga devenise un magnet pentru magicieni, alchimisti si sarlatani de toate tipurile sub patronajul lui imparatului Rudolf si este greu de imaginat un loc mai potrivit in Europa in care sa fi aparut aceasta copie.

Dr.Dee a tradus Necronomicon in engleza, dar contrar spuselor lui Lovecraft, aceasta traducere nu a fost niciodata publicata – manuscrisul intrand in colectia marelui Elias Ashmole, si apoi in colectia librariei Bodleian din Oxford. Parti din Necronomicon au fost traduse si in ebraica – probabil in 1664 – si au circulat sub forma de manuscris, insotite de un comentariu detaliat al lui Nathan Gaza, purtator de cuvant mistic al pseudo-mesiei Sabbatai Tzevi. Aceasta versiune se numea “Sepher ha-Sha’are-Daath” – Cartea portilor cunoasterii.

Cartea in sine este bine cunoscuta pentru speculatiile sale, iar Alhazred pare sa fi avut acces la multe resurse acum pierdute, iar evenimente care sunt doar sugerate in Geneza sau in Cartea lui Enoch, sau sunt deghizate ca mitologie in alte surse, sunt explorate in mare detaliu. Este posibil ca acesta sa fi folosit tehnici magice dubioase pentru a revedea trecutul, dar a si impartit cu scriitorii greci ai secolului 5 d.Hr. cum ar fi Thucydides o minte critica si vointa de a explora semnificatiile povestilor mitologice sau sacre.

Alhazred credea ca multe specii in afara de oameni au trait pe Pamant si ca multe cunostinte au fost transmise umanitatii in intalniri cu fiinte de “dincolo de sfere” sau “de pe alte sfere”. El avea aceeasi credinta ca si neoplatonistii, si anume aceea ca stelele sunt similare soarelui nostru si ca au fiecare planetele lor nevazute cu forme specifice de viata, dar a dezvoltat aceasta credinta folosind speculatii metafizice in care presupune ca aceste fiinte faceau parte dintr-o ierarhie cosmica de evolutie spirituala. In carte relateaza convingerea ca a contactat fiinte numite “Cei Vechi” folosind invocatii magice si a avertizat despre puteri teribile care vor sa recucereasca Terra. Interpretarea aceastei idei a facut-o ( surprinzator) sub indrumarea “Apocalipsei Sfantului Ioan”, dar a inversat sfarsitul astfel incat Fiara triumfa dupa un mare razboi in care pamantul este distrus.

“Cei vechi” fiinte de “dincolo de sfere”, erau extra-umani si supra-umani. Se inmulteau cu oameni ,  faceau copii monstruosi si dadeau omenirii cunostinte interzise. Acestia cautau incontinuu un canal care sa le permita intrarea in planul existentei noastre. Aceasta idee este practic identica traditiei evreiesti a existentei Nephilim (gigantii Genezei). Cuvantul inseamna literal “Cei Cazuti” si este derivat din radacina verbala iudaica naphal, “a cadea”. Povestea din Geneza este doar un fragment dintr-o traditie mai bogata, un alt fragment putand fi gasit in apocrifa “Cartea lui Enoch”.

- va urma –

Sursa: digital-brilliance.com