Dr. Andrew Newberg, unul dintre cei mai controversati oameni de stiinta din prezent, acelasi savant care a propus infiintarea unei noi stiinte, neuroteologia, este convins ca a descoperit activitati nebanuite ale creierului, in timpul rugaciunilor si meditatiilor. In incercarea sa de a dovedi ca exista o legatura stransa intre creierul uman si teologie, el a examinat activitatea cerebrala a mai multor preoti budisti inainte si in timpul meditatiilor.
Newberg a descoperit o activitate intensa in lobul frontal al meditatorilor, zona responsabila cu atentia si puterea de concentrare, efecte pe care cercetatorul le atribuie experientelor religioase.
Cu toate acestea, mediul academic international nu a fost deloc impresionat de rezultatele omului de stiinta, sustinand ca acesta nu a descoperit decat o activitatea cerebrala legata, mai degraba, de meditatie decat de aspecte religioase. Si totusi, nu sunt primele cercetari de acest gen.
Un studiu efectuat luna trecuta de catre oamenii de stiinta de la Universitatea din Oregon a demonstrat ca, prin meditatie si rugaciune, oamenii pot obtine un creier mai sanatos. Studiul s-a desfasurat timp de o luna, iar subiectii trebuiau sa mediteze circa jumatate de ora in fiecare zi. Un alt grup a trebuit sa experimenteze tehnicile de relaxare, fara vreo legatura cu religia. Diferentele au fost clare, in sensul ca membrii grupului de meditatori au prezentat o mai buna circulatie a sangelui in zonele cerebrale responsabile cu emotiile.
Newberg a tinut sa mentioneze ca, desi studiile sale indica faptul ca religiozitatea este doar o experienta de natura biologica, el nu exclude existenta unei divinitati.
Sursa:DailyMail/ descopera.ro
Niciun comentariu: