Cum atragi mai mult noroc si bunastare in viata ta



Da, sunt convinsa ca noi toti ne dorim si incercam zi de zi sa gasim siguranta materiala, linistea si confortul spiritual. Pana la urma suntem toti oameni si supusi materiei si vremurilor…
Dar stim noi sa folosim Legea Atractiei in favoarea noastra? Din experientele proprii va pot spune ca adesea o folosim ( sau mai bine zis incercam sa o folosim) in mod gresit. Dorinta de a avea bani cat sa-ti asiguri un trai decent si dorinta de a avea cat mai multi bani, am putea spune ca sunt doua lucruri diferite. Poate prima este corect numita dorinta dar a doua nu poate fi decat lacomie.
Si asa ajungem la acel resort interior care ne indeamna zi de zi sa dorim prosperitatea mult ravnita.   In termeni de Lege a Atractiei, lacomia poate fi tradusa ca si “acolo nu este suficient pentru toata lumea” si ne da la schimb limitari, indoiala in capacitatea noastra de castig si gandire.

Pentru o mai buna intelegere a Legii Atractiei si cum ar trebui sa atragem lucruri pozitive in viata noastra, am sa incerc ca impreuna cu voi sa experimentam pentru o perioada, pas cu pas, etape si mijloace necesare pentru a indeplini visul fiecaruia dintre noi. Incepem azi cu cele zece cristale care au fost folosite si se folosesc de milioane de oameni. Denumite  si “cristalele prosperitatii”,acestea emit vibratii puternice si atrag curentul universal al abundentei in vietile noastre.

Important de stiut este ca trebuie sa avem incredere, rabdare ( ai asteptat atatia ani poate fara nici un rezultat vizibil, mai conteaza cateva luni?) si siguranta ca acest lucru ti se va intampla.
Si categoric acest lucru va veni in viata ta. Chiar acum, ceva in vibratia ta incepe sa se schimbe. Iti mai trebuie doar rabdare si materialul necesar pentru construirea acestei dorinte….
Enumar mai jos cristalele pe care le poti folosi in acest scop.  Si nu uita... Priveste-le si trateaza-le cu grija, atentie si caldura. Sunt ajutoarele tale loiale, bine intentionate si gata sa strabata cu tine drumul lung al Transformarii .


Aventurinul verde sau “piatra oportunitatii”, este considerat unul din cristalele cele mai norocoase. Scut energetic protector pentru cel care il are in posesie, ajuta la cresterea sanselor de castig din varii surse ( munca proprie, a altora, oportunitati neasteptate).
Poarta-l cu tine mereu si nu uita ca in fiecare noapte, aventurinul se pune in portofel pentru a atrage curentul abundentei in viata ta. Pont: Incarca cristalul de cel putin 2 ori pe luna.

Citrinul sau ”piatra negustorilor”, atrage banii ca un magnet. De preferinta este bine de pus in locul in care ne punem banii in casa cand il folosim pentru bunastarea personala sau in seiful, casa de marcat, etc., cand ne dorim ca afacerea administrata de noi sa devina mai prospera.

Malachit sau piatra oportunitatilor in afaceri. Il poti lua cu tine cand trebuie sa semnezi un contract sau cand ai programat un interviu de angajare. Malachitul te va ajuta si sa  tii departe de tine oamenii nepotriviti si necinstiti pentru tine si prosperitatea ta.

Jad-ul, piatra norocului si echilibrului. Se pune in fiecare noapte o bucata mica de jad in portofel sau geanta pentru a atrage norocul de partea voastra. Pont: necesita purificare regulata sub jet de apa calduta.

Pirita , ajuta la luarea celor mai bune decizii si cheltuirea banilor cu intelepciune. Nu se poarta in contact cu pielea si se descarca lunar de energiile negative acumulate intr-un castron uscat alaturi de cateva hematite.

Peridotul sau piatra castigului constant. Pentru cei cu datorii este cea mai buna alegere. Puternic protector impotriva energiilor negative se curate cel putin o data pe luna sub jet de apa calduta. Pont : se incarca la lumina lunii cand aceasta este in crestere.

Rubin-ul sau piatra succesului pe toate planurile.  Cei care vor sa atraga iubirea dar si norocul ar trebui sa poarte un rubin rosu intens asupra lor. Atentie la schimbarile de culoare ale rubinului. Acesta avertizeaza pe cel care il poarta asupra unui pericol.
Pont: se purifica de cel putin doua ori pe luna sub jet de apa calduta. Atentie la cumparare. Rubinele sintetice de pe piata au aceeasi duritate ca cele naturale, dar nu au impuritati vizibile cu ochiul liber! 

Cuartul transparent sau cristalul de stanca. Acesta va atrage mai multi bani daca cheltuiti banii incarcati cu energia acestuia . Pentru a face acest lucru, luati bancnotele, puneti deasupra lor cristalul, si asezati-le astfel incat lumina soarelui sa cada direct asupra lor cel putin doua ore.
Pont: Se descarca de energiile acumulate sub jet de apa calduta si se incarca la lumina lunii.

Ochi-ul de tigru sau piatra rezolvarii problemelor. Protejeaza bunurile si banii purtatorului, il inconjoara pe acesta cu liniste si rabdare si dezvolta abilitatea de a incheia afaceri avantajoase. Te va invata cum sa economisesti, cum sa profiti de oportunitati si cand sa investesti pentru a-ti imbunatati afacerea. Atrage si mentine un flux constant de bunastare.
Pont: Se spala de cel putin doua ori pe luna sub jet de apa calduta si se incarca cel putin doua ore la lumina soarelui.

Piatra soarelui. Atrage si intensifica curentul universal al abundentei, creste pofta de viata si munca, atrage noi alternative in viata posesorului si creste increderea in propria persoana. Trebuie spalata o data pe luna sub jet de apa calduta si apoi incarcata pentru cateva ore la lumina directa a soarelui.

Nu va urez succes pentru ca sunt sigura ca veti avea dar va rog sa fiti atenti la cumpararea acestor pietre. Exista la comercializare atat de multe falsuri care par autentice… Si nici macar pretul nu mai este un reper in depistarea unui plastic bine facut de un cristal autentic.




Niciun comentariu:

Un produs Blogger.