In urma cu 5 ani, intr-o pestera situata in estul Iordaniei s-au descoperit aprox. 70 de manuscrise. Confectionate din plumb si fiecare de marimea unui card de credit , par a fi cea mai importanta descoperire arheologica de la 1947 incoace ( cand s-au descoperit manuscrisele de la Marea Moarta). Vechimea acestora este estimata la cca 2000 de ani si conform arheologilor britanici , ar putea aduce indicii extrem de importante cu privire la ultimele zile din viaţa lui Iisus.
In afara de testele de datare care au fost facute publice, continutul acestora este deocamdata, invaluit in mister. Tot ce a iesit la suprafata , sub forma de zvonuri si neconfirmat oficial este faptul ca manuscrisele fac aluzii textuale la Mesia , dar si posibile referiri la Rastignirea si Invierea lui Christos. Philip Davies, profesor emerit la Universitatea din Sheffield declara unui reporter BBC ca a fost "uluit" la vederea catorva dintre aceste placute care reprezentau harta vechiului Ierusalim cu o extrema acuratete.
Ulterior, o mare parte dintre aceste codice au fost sigilate si se speculeaza ca printre ele s-ar afla si cartea cu sapte peceti. Aceasta este mentionata in Cartea Apocalipsei si a fost aratata doar lui Mesia. Odata deschisa , ea va anunta vremurile de pe urmă… Oare acesta sa fie motivul pentru care, astazi, locatia manuscriselor este un mister?
Niciun comentariu: