Nostradamus anunta sosirea antichristului in 2010
Cartea cea mai bine vanduta, dupa Biblie, a avut nevoie de 500 de ani si de mii de cercetatori pentru a fi descifrata. Chiar si asa, nimeni nu a facut-o pe deplin. Este vorba despre Profetiile lui Nostradamus, care continua sa fie un mister – multe din versetele sale fiind decriptate abia dupa producerea evenimentelor. Cele mai vehiculate profetii ale acestuia se refera la dictatorii lumii, trei la numar, moartea regelui Henric al II-lea al Frantei sau asasinarea presedintelui american John F. Kennedy, inca dinainte ca SUA sa fi existat ca stat pe harta lumii.
Cronologic, ultima profetie importanta a lui Nostradamus este atacul terorist din 2001 asupra Statelor Unite. Prabusirea Turnurilor Gemene este atat de detaliata, incat continua sa dea fiori: „Cutremurator, un foc din centrul pamantului / Va zgudui turnurile Noului Oras / Mult timp, doua mari stanci se vor ciocni / Pana izvoarele arethusiene vor inrosi iar fluviile“.
Razboiul din Irak, din urmatorii ani, este prevestit in mai multe catrene, ca de altfel si intamplarile de la Guantanamo Bay, inchisoarea prizonierilor de razboi. Un alt eveniment important pentru intreaga omenire, moartea Papei Ioan Paul al II-lea, a fost de asemenea descris in amanunt in urma cu aproape cinci secole. Anul 2009 pare sa fie unul destul de linistit, daca nu a atras atentia ilustrului astrolog francez.
Urmatorul an insa, 2010, nu mai trece neobservat, atunci fiind anuntata sosirea celui de-al treilea antichrist (dupa Napoleon si Hitler), mult mai sangeros decat acestia. Pentru 2011, Nostradamus anunta aparitia primelor semne ale incalzirii globale, iar in 2012, Nostradamus „ghiceste” moartea Papei Benedict al XVI-lea fie dupa o ranire prematura, fie ca urmare a unui asasinat. Pentru anul 2015, acesta a prevazut ca Hillary Clinton va deveni prima femeie presedinte al SUA.
(11201-(X)MCCI 001
RăspundețiȘtergereMulte scrisori a marelui Profet iar fost tălmăcite,
Printre bolovanii care s-au prăvălit din Cetate,
Însemnări ascunse de veacuri în zidul de piatră,
Focuri de noapte va produce în marea biserică.
002
Un duel cu armuri de oţel va fi între doi fraţi,
Focul de noapte se ridica din unul din palate,
Un râu se zbate-n valuri peste podul cel înalt,
Un tiran se va naşte în cel de al doilea palat.
002
Când Soarele va fi între Săgetător şi Gemeni,
O scrisoare se va deschide la masa celor 28,
Pentru a distruge grâul şi produsele agricole,
Doar în şase dintre ele de dincolo de munţi.
003
Un mare număr de savanţi vor fi condamnaţi,
Pentru descoperirile unor boli de la animalele,
Care au fost experimentate în laboratorul nou,
Fiind ascunse de programarea 110AAA11-Wa.
004
La Viena nemţii au intrat în conflict cu francezii,
Spaniolii în ajutorul nemţilor au sărit pe ascuns,
Să arate că-n Imperiul European va cădea casa,
Marii Britanii care pizmuia pe noul ţar al Rusiei.
005
La scurt timp după aceea, pe mare şi pe uscat,
O bătălie se iscă pentru insula cea mică de sus,
Care ascunde de mulţi ani o taină bine ascunsă,
Ce cuprinde schiţa zborului pe planeta cea roşie.
006
După ce insula va fi incendiată de grupul cel ocult,
Norul care se va ridica peste planeta de lângă lună,
Provocă pe cerul pământului doi sori roşii să apară,
Şi un mare pontif se va refugia în buncărul de jos.
007
Apariţia stelei bărboase de la orizontul lui Hercule,
Trei conducători mari se vor face din nou duşmani,
Unul, cel cu şarpele înfrăţit, încă de la facerea lui,
Strivit va fi de ceilalţi doi, care din fiinţa apei sunt.
008
Cerurile au început să plângă pe platoul din Tibet,
Văzând moartea unui popor care a rămas neatins,
Mii de ani la schimbarea codului la sângele primit,
Din cupa ce-n piramida de pe Gange a fost trimis.
009
Războinicii din China care din lut au fost modelaţi,
Cu sângele din piramidă vor trebui să prindă viaţă,
Să apere împăratul care a venit de dincolo de soare,
Noua guvernare ce se va instala peste deÅŸertul Gobi.
010
Peste decesul poporului cel mare se ridică acum,
Peste ploaia, laptele, foametea, bolile ÅŸi tehnica,
Viaţa veche a herulului care cu mii de ani în urmă,
A fost lăsată pământului de zeii care au plecat.
011
Acum se întorc să vadă ce-au creat din materia,
Găsită pe a trei planetă de la Soarele cel depărtat,
La o distanţă ce pentru ei este doar de mică clipă,
Pentru noi care o numim ca unitate astronomică.
012
Omul îşi ridică curios ochii spre bolta cerului,
Ecranele televizoarelor ascund uşor adevărul,
Oră de oră pământeanul este tare influenţat,
De teorii savante rătăcite printre ştiinţe noi.
013
Planuri ascunse ÅŸtiute de grupul cel iluminat,
Se construiesc încet, încet pentru pământeni,
Micro cipuri biologice vor influenţa existenţa,
În viitorul apropiat al tribului cu sânge pur.
014
Ştiinţa ca struţul, capul în nisip îl cufundă
Adevărul bântuie în aer cu tornada ce vine
Peste tot şi toate-n dezastroasele înscrieri
Istoria omului să fie descâlcită de la origini.
015
Adevărul cunoaşterii este acum mare secret
Omenirea nu ştie ce doar unii din savanţii ştiu
Câte bine cunoscut încă de la naşterea fiului
Din lut creat în grădina dintre cele patru ape.
016
Cunoaşterea e păzită straşnic de haita mică
Ignoranţa se transmite zilnic prin ziare şi tv.,
Omul de rând nu mai are puterea de a decide
Viitorul şi controlul planetei ce-l adăposteşte.
017
RăspundețiȘtergereGeneraţii tinere încep să-şi pună întrebarea
Şi răspunsuri imediate doresc să audă clar
Înaintaşii fiind răspunzători de tot ce-au făcut
Şi ce au de gând să facă pentru a le rezolva.
018
Cineva trebui să facă ceva-n ordinea haosului
O cale de restabilire a adevărului cel adevărat
Nu manipulare prin ştiinţă a legilor universale
Veşnice de milenii înscrise-n tăbliţe neînţelese.
019
Umanitatea este manipulată crezând că există
Dincolo de controlul minţii şi a gândirii limpezi
Fără intervenţia tehnicilor sofisticate-n medicină
În mentalului moştenit prin evoluţii programate.
020
Pământeanul Terrei de astăzi de unde a venit
Poate din de dincolo de nebuloasele albastre
Poate clonat de o civilizaţie dispărută-n timp
Sau din ADNc-ul cel veÅŸnic al materiei celeste.
021
Este omul creat în spaţiul cosmic de vechii zei
Sunt copiii urmaÅŸii primei rase interplanetare
Generaţie perfectă în gândire şi existenţă vie
Pe singura planetă din universul cel nemărginit.
022
Acum, se pune întrebarea unei schimbări noi
Destinul planetei şi a vieţii se deschide divin
Închisoarea mentală şi psihică e la răscrucea
Porţilor deschise ale adevărului ascuns de zei.
023
Omul îşi ridică curios ochii spre bolta cerului,
Ecranele televizoarelor ascund uşor adevărul,
Oră de oră pământeanul este tare influenţat,
De teorii savante rătăcite printre noi formule.
024
Planuri ascunse ÅŸtiute de grupul cel iluminat
Se construiesc încet, încet pentru pământeni
Micro cipuri biologice vor influenţa existenţa
În viitorul apropiat al tribului cu sânge pur.
025
Ştiinţa ca struţul, capul în nisip şi-îl cufundă,
Adevărul bântuie în aer cu tornada ce vine,
Peste tot şi toate-n dezastroasele înscrieri,
Istoria omului să fie descâlcită de la origini.
026
Viitorul existenţei noastre e sub semnul întrebării,
Curând vom locui pe o clonă vie a pământului nou,
Creaturi inteligente create de ştiinţă în simbioză,
Pe planeta nu depărtată a sistemului nostru solar.
026
Pământul obosit prin prea multe creaţii-n laborator,
Refuză să mai rodească pentru locuitorii zămisliţi,
Să respecte simpla poruncă de a vieţui sub soare,
Iubirea în tot ce a fost creat de zeii cei primordiali.
027
Dispozitive noi de cercetare ale viitorului actual,
O etapă a trecutului se transformă-n într-un viitor,
Pentru noua existenţă de dincolo de lumina vie,
De Soare transmisă de multe milenii pentru viaţă.
028
O nouă stea vie, calculată şi de şirul lui Fibonacci,
ÃŽn galaxia a zecea din Calea Lactee se va apropia,
Pentru salvarea existenţei ADN-ului pământenilor,
O catastrofală mutaţie se va crea în laboratoare.
029
Ceea ce este scris în fier, o scrisoare descrie,
Conflictul unui nou război va fi semnat pe nava,
Puterilor de lângă insula cu vulcanul cel istoric,
Cerul se deschide dincolo de zodia crepusculară.
030
RăspundețiȘtergereUn tânăr din Carpaţi ce moşteneşte sângele divin
Se va ridica la porţile celor două oraşe distruse
De cutremurul catastrofal din perioada nefastă
Creată-n laboratorul cercetării unei noi particule.
031
Un templu se ridică pe dealul ridicat din cruci,
Cultul sacru al sfinţilor nu mai este respectat,
Poporul va uita de credinţă şi de vechile legi,
Pentru sacrilegiul făcut într-o zi de mare rugă.
032
Nouă ani dăinuie căderea-n păcatul pământesc,
Poporul de la mare va muri fără credinţă şi legi,
Starea blajină va deveni sinistră pentru cei mulţi,
Puţini vor mai crede-n rugăciunea lor divină.
MVI. 033
Un ochi antic este deschis în haina de călugăr,
Marele monah va pedepsi cu frenezie umană,
Pe cei care au comoara găsită-n templul zidit,
Pe câmpia fără suflete din întinsul insulei albe.
034
Organisme sunt descoperite fără de schelete,
Ziua de deces a pus amprenta de la naÅŸtere,
Spiritul divin va ridica sufletele oamenilor sus,
Mai sus de lumina şi energia divină a soarelui.
035
În oraşul de pe fluviul ce izvor are în munte,
O descoperire întâmplătoare va ieşi la iveală,
Din pietrele săpate-n catedrală în Evul Mediu,
Apă colorată-n roşu va izvorî peste o noapte.
036
Peste patru mari oraÅŸe de pe fluviul de la est,
Noi tirani, incendii ÅŸi chiar mii de fulgere albe,
Cerul va fi luminat ÅŸi noaptea peste catedrale,
Festivităţi de mărire a vieţii false se vor aduce.
037
Ploi multe cu grindină vor acoperi cerul cu nori,
Incendii peste munţii defrişaţi de pădurea verde,
Moartea va dormi ÅŸapte ani pe mare ÅŸi pe uscat,
Multe locuri nu vor mai fi locuite ÅŸi de animale.
038
PajiÅŸti, case, terenuri ÅŸi oraÅŸe vor fi invadate,
Creştinii vor fi lipsiţi de apărare în faţa barbarilor,
Care se vor recunoaşte după semnele pe bărbie,
Şi lanţurile purtate la brâul plin de arme vechi.
039
Un ambasador este trimis să negocieze pacea,
Este respins la negocieri de necunoscuţii negri,
Armata lor ocupă suprafeţele locuite de oameni,
La foamete ÅŸi secret fi supuÅŸi femeile ÅŸi copiii.
040
O voce se ridică pe insula de la vest de mare,
Inamicul se cutremură de tunetul vorbelor rele,
Unde animalele feroce vor înota dincolo de râu,
Acolo unde delta se va scufunda în mii de valuri.
041
Cutremure de pământ peste toate continentele,
Valuri de apă vor inunda toate plajele din lume,
Munţii se vor ridica pe alocuri cu mai mulţi metrii,
Crevase nimicitoare se vor produce sub gheţari.
042
Speranţele celor năpăstuiţi nu se văd la orizont
Oraşele vor fi părăsite-n grabă de locuitorii lor
Oamenii se refugiază pe munţii cei mai apropiaţi
Copiii lor să fie în grija pădurilor care-i ocroteşte.
043
Hoarde de sălbatici din teritoriile pârjolite tare,
Invadează pădurile din Munţii Alpi cu războaie,
Sânge şi teroare vor aduce luptele pentru apă,
Controlul puterii politice se va vedea cu forţă.
044
RăspundețiȘtergereOraşul cel mare de la malul mării celei moarte,
În formaţiuni de speranţă va organiza poporul,
Cercetări pentru descoperirea bolilor teribile,
Vor fi impuse tuturor pentru salvarea vieţii lor.
045
Cuvântul divin va fi lovit din cer prin focuri,
De asteroizi produse în când cea lor pe alocuri,
Un secret de milenii e păzit cu mare străşnicie,
De coroana de aur purtată de Profetul cel Nou.
046
Profeţia Profetului va trece munţii cei mai înalţi,
O familie va rătăci prin pădurea cea de taină,
Apoi vor trece peste munţii în căutarea ţării,
De unde toată lumea se va teme de toiagul lor.
047
Reguli de convieţuire se vor propune popoarelor,
Restricţii pentru apă şi zăpada din munţii verzi,
Se vor impune cu forţa prin dogma demult ştiută,
La poruncile celui născut la dorinţa zeilor din cer.
048
Un torent de căldură va coborî din piatra cerului,
Pe câmpiile din Europa, Asia şi America de Sud,
Scheletele animalelor se vor descărna la soare,
Oamenii vor pleca spre gheţurile de la poli albi.
049
O luptă va începe între două mari palate politice,
Peste naţiunile din Europa de est o nouă reformă,
Desfiinţarea graniţelor sunt acum o etapă istorică,
Cu scopul dezvoltării imperiului celui scris în astre.
050
Două opţiuni politice vor fi cerute de electorat,
Una care va susţine unele idei politice trecute,
Susţinută de ideologia comunistă veche creată,
Dezvoltată prin concepte europene democratice.
051
Al doilea curent politic se impune în zona Balcani,
Prin instaurarea unei monarhii şi peste Carpaţi,
Susţinută de opţiunea electoratului cu mari tradiţii,
Moştenite dinainte de făurirea regatului român.
052
Deceniul al doilea al primului secol din mileniu,
Va pune bazele pentru instaurarea monarhiei,
Prin organisme care vor fi iniţiate de preşedinţie,
Susţinută printr-o vastă campanie televizată.
053
Un mare incendiu va fi provocat politic în ţară,
Grupuri de oameni manipulaţi prin două partide,
De cei care impuÅŸi prin manevre politice secrete,
Pentru a fi distrusă economia în totalitatea ei.
054
O campanie religioasă se va dezlănţui peste ape
Mii de broaÅŸtele albe se vor ridica de prin mlaÅŸtini
Oamenii de frică se ascund pe colinele despădurite
Copiii se nasc îngemănaţi cu capete de animale.
055
Un strigăt de deznădejde se va auzi ca un tunet,
Văzduhul se va umple cu gemete de mii de prunci,
Părăsiţi de mamele lor care sunt lipsite de laptele,
Dătător de viaţă pentru sărmanele suflete născute.
056
Un strigăt de deznădejde se auzi în două mari ţări,
Imperiul european se prăbuşeşte în criza economică,
Toate ţările din vest vor reveni la moneda naţională
Ţările din este vor rămâne supuse sclaviei imperiului.
057
O nouă politică se instalează în oraşul cel vechi,
Regimul de teroare se întronează peste oameni,
Doctrinele religioase se prăbuşesc în noi teorii,
Prin influenţe indiene şi budiste de un nou guru.
058
RăspundețiȘtergereO mare luptă se va duce între popoarele vechi,
De o parte şi alta a fluviului cu izvor în munţi,
Oraşul despărţit de Dunăre cuprins de flăcări,
Dispare de pe pământul barbarilor cel străvechi.
059
Un foc de noapte va izbucni în munţii Carpaţi,
Două râuri se vor uni mai jos de autostradă,
Un oraş va dispare înecat în valurile tulburi,
Oamenii îngroziţi vor fugi cu ce au în câmpie.
060
Scrisorile secrete ale grupului politic socialist,
Printre contractele de afaceri sunt pierdute,
Poporul încă mai crede-n promisiuni deşarte,
Făcute în luptele ascunse de lovitura de stat.
061
Un foc în noapte va izbucni la unul din palate,
Instituţia secretă se va reorganiza cu interes,
Pentru noi ideologii aÅŸa numite democratice,
Naţiunea să dispară încă din deceniul patru.
062
Una din scrisorile secrete în mâna tiranului,
În luptă de învrăjbire politică a partidelor,
Scopul lui fiind să înşele pe cei din parlament,
Puterea să o controleze prin cei din Balanţă.
063
Un mare număr de demnitari vor fi judecaţi,
Minciuna ÅŸi falsul vor devora tot ce este-n jur,
Nimeni din apropiaţi lor nu vor reuşi să scape,
De judecătorii tiranului care la putere sunt.
064
Averile hoţilor sunt rătăcite prin conturi străine,
Neamuri fără nume ascund averi fabuloase,
Furate prin contracte false cu oamenii politici
Dobânzi primite în secret pentru noi alegeri.
065
Cei cercetaţi de abuzuri, fraude mari şi corupţie,
Se dau bolnavi de cancer ÅŸi alte boli netratabile,
Prin ţări străine se perindă la spitale particulare,
Ascunzând furturi de miliarde prin conturi oculte.
066
Un mare demnitar va fi cerceta ÅŸi condamnat,
Pentru sângele celor care au crezut în dreptate,
Procesele sunt pe rol de zeci de ani în dosare,
Ascunse în rafturi prin arhivele de informaţii.
067
Criza europeană începe să se amplifice în sud,
Peste civilizaţia greacă începe o grea luptă,
Pentru existenţa financiară a băncilor europene,
Colaps şi falimente pentru afacerile în euro.
068
Şaptezeci de ţări vor fi supuse unui nou regim,
Doctrina comunistă de pe întinsul ţării galbene,
Va domina peste cele trei continente asediate,
Foametea şi lipsa apei va distruge speranţele.
069
Cu un an înainte de căderea financiară a Greciei,
Clădirea şcolii germane va fi incendiată din cer,
Milioane de oameni nevinovaţi se vor sufoca,
Aerul şi atmosfera va fi spurcată de un mort.
070
La scurt timp după aceea, fără un interval lung,
Şi pe mare şi uscat se va vedea o mare zarvă,
Bătălie navală va fi mult mai mare în peninsulă,
Cele două animale cu cap de leu se vor înfrunta.
071
Un mare oraş arde timp de şapte luni în deşert,
Norul de fum va provoca doi sori să se vadă,
Marele BaBa Ba va urla şapte zile în noapte,
Când marea Catedrală se va scufunda în apă.
086
RăspundețiȘtergerePuţin timp după cutremurul din munţii Himalaia,
Marele Zid va cădea prevestind marele conflict,
Două puteri din Asia de la apus se vor confrunta,
Supremaţie pentru deşertul care ascund apele.
087
La ziua sărbătoririi jertfei pentru toţi câinii lumii,
Luna va fi strălucitoare lângă planeta cea roşie
Trădarea va fi ascunsă aproape de râul galben,
Armatele ascunse de milenii în pământ renasc.
088
O flotă uriaşă de submarine atomice americane,
Apele Oceanului Pacific vor fi invadate de radiaţii,
Animale uriaÅŸi submarine se vor refugia pe plaje,
Boli necunoscute vor infesta milioane de oameni.
089
În amonte de râul care ducea la scara unui fort,
Armata lui Perite va spori paza dragonului roÅŸu,
Calul troian de fier se pregăteşte să-şi ia zborul,
Noua arcă terestră, planeta Marte să primească.
090
Crime monstruoase se vor săvârşi pentru organe,
Transplantul de creier va fi necesar pentru Marte,
Mumificarea ştiută de sumerienii refugiaţi în Egipt,
Cu tehnici noi se va face pentru viitorii marţieni.
091
Omul de azi, creat în spaţiul cosmic de vechii zei,
Sunt copiii urmaÅŸi ai primei rase interplanetare,
O generaţie perfectă în gândirea şi existenţa vie,
Pe singura planetă din universul cel nemărginit.
092
Acum, se pune întrebarea unei schimbări noi,
Destinul planetei şi a vieţii se deschide divin,
Închisoarea mentală şi psihică e la răscrucea,
Porţilor deschise a adevărului ascuns de zei.
093
Planeta îşi ridică curioasă ochii pe bolta cerului,
Ecranele televizoarelor vor ascunde şi adevărul,
Oră de oră, pământeanul va fi frumos bulversat,
Teorii savante, fără sens se rătăcesc în studii.
094
Un plan ascuns, ÅŸtiut doar de grupul cel iluminat,
Pătrunde-ncet peste tot ca o pânză de păianjen,
Micro cipuri biologice vii vor influenţa existenţa,
În viitorul apropiat al tribului iniţiat de vechii zei.
095
Ţările vor fi strămutate de cel înfrăţit cu umbra,
Când oameni umbră se vor arăta din nou acum,
În jurul sărbătorilor ce nu demult erau slăvite,
Frica cea mare a timpului pierdut în nemurire.
096
Din depărtări de unde soarele apune veşnic,
Moştenitorii lui Romulus se vor rătăci-n mare,
Iar flota pierdută în Bermude, nu prea departe,
Vor nimici din temelii şi munţii cei de la răsărit.
097
Lipitoarea cea mare de peste marea cea mare,
Începe a sângera peste trupuri rătăcite-n soare,
Acorduri noi vor cădea la porţi de ambasade,
Înainte de oculta luptă printre dosarele secrete.
098
Ştiinţa nouă a cerurilor din centura de asteroizi,
A transformat planeta într-o reţea de internet,
Sfârşitul timpului modern v-a fi un nou început,
Pentru materia universului din galaxia omului.
099
Cel care ţine Caduceul-n mâini va fi deranjat,
Un val destinat peste continente se va răsturna,
Teamă şi voci tremurând vor fi auzite-n timp,
Frângând în noapte speranţele luminii celei vii.
014
RăspundețiȘtergereÎn luna a treia la răsăritul de soare-n orizont,
Pe câmpul de vorbe din sala luxoasă de sus,
Vulturul se sprijină pe floarea cea gingaşă,
Cărţi pierdute vor fi descoperite peste decenii.
015
Aceasta va fi când Luna încheie ciclul la Epatcă,
Zvonurile apocalipsei vor fi dezonorate în veci,
Lovite de fulgerul cel roÅŸu prezis de Beare,
Conflict de luptă şi război la masa cea rotundă.
016
Un lucru pierdut de decenii din nou va fi venerat,
Omul va fi celebrat ca zeu figură asemănătoare,
Când Luna la amiază îşi va arăta faţa ei opusă,
Cutremurătoare zvonuri vor fi mult ascultate.
017
Mare om va fi lovit în zi de o boală prea grea,
Fapte rele sunt prezise celui cu puterea bolii,
Potrivit prezicerilor va muri pe timp de noapte,
În conflictul dinspre mare între două continente.
018
Stejarul vieţii celor cinci viteji, lovit de fulger,
Comoara ascunsă, nu prea departe de acolo,
Mari bogăţii colectate de peste multe secole,
Un om va muri de ochiul străpuns de glonţ.
019
Mari încercări de război vor dura mulţi ani,
Mult mai departe de muntele cel tare tocit,
O victorie va încununa pe cele trei tărâmuri,
Åži pierderi multe de cel cu ochii mici din Leu.
020
Lucrul pierdut ascuns pentru mai multe decenii,
Calul Troian va celebra o figură asemănătoare,
Celei care în război l-a trimis la moarte pe Paris,
Atunci când Luna îşi încheie ciclul la marea ei.
021
Un mare om va fi lovit în ziua fulgerului ruginit,
Şi o faptă rea prezisă de cei opt la timp de vară,
Potrivit numărului antihristului de om al lui Nero,
Conflict cu arme cunoscute doar de Enuma Elish.
022
Sub stejarul de dincolo de apă, lovit de fulger,
O comoară este ascunsă, nu departe de acolo,
Ceea ce pentru multe secole au fost un secret,
Când omul rege va muri de otrava unor săgeţi.
023
Bărbatul şpanchiu, flota a vândut-o în imperiu,
Departe-n vest, printre lucrături strict secrete,
Oameni ÅŸi posesiuni de politicul care-l conduce,
Lupta va fi tare ÅŸi mare cu cei din Taur ÅŸi Berbec.
024
Atunci peştii care ştiu să sară peste valuri înalte,
Aruncă la fundul mării resturi culese de plaja ţării,
Pedepse nemeritate sunt neiertătoare şi extreme,
Pentru omul cel mic şi sărac uitat prin declaraţii.
025
Din cauza furtunii pe marea navă cea străină,
Va aborda drapelul mafiot, departe peste ape,
Fără a chibzui la suflete deşarte şi prea sărace,
Molime şi jafuri pentru arginţi vor fi necugetate.
026
Un sfetnic bun se arată din nou printre mulţimi,
La timpul ce lumea-n criză se zbate-n noi legi,
Pierde-n judecăţi când Balanţa de la orizont,
Descrise în papirusurile secrete uitate-n rafturi.
027
O furtună se stârneşte în palatul celor aleşi,
De mulţi, prea mulţi naivi şi prea încrezători,
Că sfatul cel bun a venit mult prea devreme,
Fără a aduce atingere la fructele de pruni.