Aura - Corpul energetic al fiintei umane

Corpul energetic
S-a scris şi s-a comentat despre câmpul energetic al fiinţei umane destul de mult în ultimii ani. Totuşi, cărţile şi publicaţiile nu au putut să ofere o cunoaştere esoterică mai profundă a acestui câmp energetic numit aură

Orice fiinţă din Univers, deci şi de pe Pământ, în calitate de Spirit, odată ce coboară către dimensiunile inferioare trebuie să-şi confecţioneze un corp energetic cu care să se protejeze, dar şi să studieze mediul ambiant al dimensiunii în care trăieşte. Ca urmare, în jurul Sinelui se formează un câmp energetic pe care noi pământenii îl numim aură. Dar aceasta nu ar fi posibil să se formeze, dacă nu ar exista deja Curenţii Cosmici creaţi de către Creator, din care fiecare Spirit îşi ia ce-i trebuie.

Gândurile Creatorului – CurenÅ£i Cosmici

Clasificarea  CurenÅ£ilor Cosmici de Energie si manifestările lor.
Pentru a înţelege mai bine trebuie să ştiţi că există doar Curenţii Cosmici principali care configurează fenomenele şi manifestările în Univers, iar din aceşti Curenţi derivă subcurenţi. Vorbim de culori şi de nuanţe ale acestor culori, căci fiecare Curent are culoarea sa specifică, şi fiecare derivă din Lumina Albă Universală. Primul Curent Cosmic este cel Auriu, urmat de cel Violet, Albastru, Verde, Portocaliu şi Roşu. Toţi aceşti Curenţi Cosmici de Energie Divină reprezintă Stări Fundamentale existente pe diferite nivele de viaţă. Cu alte cuvinte, fiecare Curent determină un nivel de trăire şi de evoluţie, iar Spiritele, conform cu gradul propriu de evoluţie, pot primi doar un Curent Cosmic cu subnuanţele respective. Din acest punct de vedere putem să înţelegem că deşi coexistă împreună, Curenţii Cosmici, la fel ca şi Spiritele, sunt de sine stătători deşi pot interacţiona între ei, datorită interferenţei dintre Spirite.

Curenţii Cosmici în societatea umană
Oamenii se încadrează în aceşti Curenţi Cosmici de Energie, şi avem şase categorii de oameni. Viaţa fiecăruia dintre noi aduce în faţa ochilor noştri tot felul de imagini din locuri diferite, care ne oferă posibilitatea atât a unor comparaţii, cât şi a înţelegerii unor diferenţe. De exemplu, când vă duceţi în oraş treceţi pe lângă un cerşetor murdar care cere un bănuţ. Evident că s-ar putea să nu-i daţi, deoarece la viaţa sa probabil a fost un om violent sau egoist, şi karma sau destinul l-au pedepsit în acest fel, deci acel cerşetor emite pe frecvenţa culorii roşu negativ. Dar în alt loc, este posibil să întâlniţi o bătrânică ce stă la un colţ de stradă, şi vi se face milă de ea, deşi nu vă cere nimic. Îi veţi da nişte bani pentru că sărăcia a dus-o în acea situaţie. Ce diferenţă este între primul şi al doilea caz? Pe când cerşetorul emite roşu negativ, bătrânica emite o altă culoare din spiritul său, diferită de roşu, dar tot pe sensul negativ, căci din acest motiv a ajuns să stea la colţul străzii.
ÃŽn acest fel prin mijlocirea a ceea ce se cheamă Destin, fiecare Curent Cosmic, în funcÅ£ie de faptele oamenilor, acÅ£ionează prin ei, prin spiritul, sufletul, mintea ÅŸi trupul lor, ÅŸi astfel la multele nivele existente în societatea umană, diferenÅ£ele între categorii apar în acest mod. 

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.